Prejudicii de cinci ori mai mari stabilite de Finanţe

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj a anunţat că în primele trei luni ale anului a controlat un număr de 188 firme din judeţ.

Conform informării semnate de şeful AJFP Gorj, Marin Ciumag, în primul trimestru al anului, Inspecţia Fiscală a înregistrat creşteri însemnate la principalii indicatori de performanţă, comparativ cu perioada similară a anului anterior, după cum urmează: obligaţii fiscale de plată stabilite suplimentar - 41,40 milioane de lei, în creştere cu cca 245%; valoare prejudicii aferente sesizărilor penale transmise instituţiilor competente ale statului în vederea continuării cercetărilor – 19,68 milioane lei, în creştere cu cca 478%; diminuarea pierderii fiscale - 4,63  milioane lei; valoare măsuri asigurătorii instituite - 19,37milioane lei, în creştere cu cca 766% faţă de  2014. „Subliniem faptul că inspecţiile şi controalele inopinate au vizat exclusiv contribuabilii care, în urma analizei de risc, s-au situat în categoria celor cu risc fiscal mare. Totodată, menţionăm că aceste rezultate se datorează atât îmbunătăţirii selecţiei contribuabililor pentru control, cât şi orientării inspecţiilor fiscale către domeniile de activitate care prezintă risc fiscal ridicat”, se arată în comunicatul ASJFP Gorj.

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: