Premii de miliarde pentru cei mai harnici primari

Consiliul Judeţean Gorj va premia în această primăvară primarii care vor contribui la înfrumuseţarea localităţii lor. Luna curăţeniei va fi demarată pe data de 15 martie, iar edilii locali vor trebui să organizeze acţiuni de salubrizare şi igienizare. O atenţie deosebită se va acorda lucrărilor de decolmatare a şanţurilor colectoare de scurgere a apelor pluviale, a podeţelor, cât şi a tăierilor mecanice de acostamente, pe întreaga reţea de drumuri publice judeţene, pentru evitarea producerii inundaţiilor rezultate în urma topirii zăpezii, atât pe partea carosabilă, cât şi pe terenurile adiacente. De asemenea, toţi primarii vor trebui să ia măsuri pentru evitarea distrugerii terenurilor agricole prin decolmatarea canalelor de desecare şi eliminarea excesului de umiditate de pe terenurile agricole, prin creare de rigole pentru scurgerea apelor pluviale. În fiecare localitate din judeţ va trebui să se realizeze sisteme moderne de colectare, depozitare, transport şi prelucrare a deşeurilor şi gunoaielor. “Ţinând cont de faptul că după data de 10 martie se anunţă schimbarea regimului de temperatură, vom demara luna curăţeniei începând cu 15 martie. Vor fi acordate premii localităţilor ce au primari gospodari. Astfel, pentru premiul I se va acorda suma de 1 miliard de lei vechi, pentru premiul II- 700 de milioane de lei vechi, iar pentru premiul III- 500 de milioane de lei vechi”, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Vizualizări: 117

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: