Preoteasa, director până la sfârşitul lunii

Constantin Preoteasa, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, aşteaptă decizia de pensionare până la sfârşitul acestei luni.  Interesant este că cele două partide, PSD şi PNL, s-au certat zile la rând pe funcţia lui Preoteasa până la declaraţia purtătorului de cuvânt al PSD, Ciprian Florescu. Acesta a asigurat jurnaliştii că nu se dă nicio luptă pentru că postul nu este vacant. Mai mult, Florescu a spus că personal s-a interesat la Direcţia Copilului, iar Preoteasa nu şi-a depus dosarul. A doua zi, Preoteasa a anunţat că şi-a depus dosarul din 24 noiembrie.

Şeful instituţiei a cerut pensionarea anticipată din cauza problemelor de sănătate. Acesta şi-a depus dosarul în data de 24 noiembrie şi speră ca în perioada dintre Crăciun şi Revelion să-i vină hotărârea. “Am depus dosarul de pensionare în data de 24 noiembrie. Potrivit legii, decizia ar trebui să-mi vină în cel mult o lună de zile de la data depunerii documentelor, mai precis în perioada 26-31 decembrie”, a declarat Constantin Preoteasa. Actele normative în vigoare îi oferă posibilitatea să renunţe la decizie şi să-şi reia activitatea. “Nu mă voi răzgândi chiar dacă am dreptul să renunţ la decizie şi să-mi continui activitatea. Cel mai probabil pensionarea va fi făcută începând cu data de 1 ianuarie”, a mai precizat directorul DGASPC Gorj, aflat în momentul de faţă în concediu medical. Preoteasa este hotărât să renunţe la funcţia de conducere întrucât problemele sale de sănătate se pot agrava dacă va mai continua să lucreze în condiţii de  stres. “Problemele mele de sănătate necesită linişte şi nu stres. Din cauza acestora am cerut pensionarea. Nu poate fi considerat sănătos un om care într-un an calendaristic a avut 90 de zile de concediu medical, cât am avut eu în anul 2010 cu internări cu tot”, a declarat Constantin Preoteasa.

Vizualizări: 138

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: