Preoții, obligați să promoveze programele cu finanţare europeană

primii informații despre acest proiect. Obiectivele acestui protocol vizează în special informarea locuitorilor din zonele rurale despre fondurile europene pentru dezvoltarea agriculturii şi a satului românesc prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), prin susţinerea campaniei "PNDR vine în satul tău", precum şi a altor programe.

Preoților le revine sarcina ca la sfârșitul slujbelor de duminică să le spună enoriașilor că pot accesa aceste programe și să-i îndrume către specialiștii din instituțiile abilitate. „Noi nu știm prea multe de acest protocol, dar o să fim instruiți săptămâna viitoare. Mi se pare o idee foarte bună, asta pentru că în comunele Gorjului credincioșii merg la slujbă și preoții sunt cei care țin legătura mai bine cu ei și pot să-i informeze sau să-i îndrume spre birourile agricole. În felul acesta este susținută și agricultura. Se pune baza mai mult în preoții din mediul rural”, a declarat protopopul Cosmin Bălan.  

Pentru preoți nu e nimic ieșit din comun să promoveze agricultura, asta pentru că ei oricum fac rugăciuni pentru roade bogate. „La fiecare slujbă, avem rugăciuni pentru recolte mănoase. Sunt rugăciuni de ploaie, când este secetă, sau de contenire a ploii, când plouă prea mult. Cred că este o idee bună. Informăm oamenii, ne informăm și noi. Trebuiau să se gândească mai de mult la asta. Trebuie să ne implicăm cu toții”, a afirmat preotul de la Vladimir.

Vizualizări: 196

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: