Preşcolarii de la „Mihai Eminescu“, pe urmele eroilor neamului

Simpozionul pe teme istorice „Pe urmele eroilor neamului”, organizat de Grădiniţa „Mihai Eminescu” din Târgu Jiu, a ajuns la cea de-a V-a ediţie, la această activitate fiind invitaţi veterani de război, refugiaţi, oameni de litere, reprezentanţi au autorităţilor locale şi judeţene, cadre didactice şi părinţi. „Deşi iniţial a fost conceput ca şi simpozion judeţean participă cadre didactice din întreaga ţară cu lucrări plastice, literare. Participă cadre didactice din municipiul Târgu Jiu şi judeţul Gorjşi pe lângă aceasta avem invitaţi de seamă, reprezentanţi ai veteranilor de război, ai refugiaţilor, toţi oamenii care au un cuvânt de spus şi de povestit despre trecutul poporului nostru”, spune Ana Gogălniceanu, profesor coordonator al activităţii. Copiii de la toate grupele au prezentat un amplu program de poezie, muzică şi dans, prin care au fost reliefate figuri reprezentative din istorie şi faptele de vitejie ale acestora. „Suntem datori să facem cunoscute copiilor evenimente importante, faptele de vitejie şi eroi ai neamului românesc”, mai menţionează Ana Gogălniceanu. Micuţii de la Grădiniţa „Mihai Eminescu” au câte un erou preferat despre care ştiu foarte multe lucruri. Simpoionul s-a desfăşurat pe mai multe secţiuni, de creaţie plastică, creaţie literară. De asemenea, activitatea a cuprins şi o expoziţie concurs de reviste pentru preşcolari şi elevi şi o sesiune de comunicări, sub genericul „Strategi eficiente în educaţia patriotică a tinerei generaţii”. „În revista Onoare şi jertfă pe care o voi face cu ocazia Zilei Armatei va fi un punct important despre această acţiune. Grădiniţele merg pe urmele eroilor neamului”, menţionat Constantin Ispas, preşedintele Asociaţiei Naţional a Veteranilor de Război, filiala Gorj.

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: