Preşedintele Hidrosind: ”Managerul privat ar avea mâinile legate”

Managementul privat nu este o soluție în viziunea reprezentanților sindicatelor de la Hidroelectrica. Decebal Sulea, președintele Hidrosind, a declarat că sindicatul pe care-l reprezintă nu va susține implementarea acestui sistem de conducere a societății. Acesta a spus și ce formă de conducere şi-ar dori la Hidroelectrica. ”Noi dorim o schemă formată dintr-un consiliu de administraţie foarte responsabil și un director executiv din sistem care să nu fie angrenat politic”, a declarat Decebal Sulea, președintele Hidrosind. Acesta a spus că un manager privat ar avea mâinile legate, cel puțin la Hidroelectrica pentru că  societatea are în consiliu de administrație patru oameni numai de la minister plus unul de la Fondul Proprietatea. ”Managerul privat nu ar avea sens pentru că la ora asta 80% din acțiunile Hidroelectrica sunt ale statului și 20 ale Fondului Proprietatea. Ce manager privat dacă statul e majoritar și are patru oameni în consiliu de administrație. Ar avea mâinile legate, nu ar putea lua nicio decizie. Și nu numai la Hidroelectrica se întâmplă asta, și complexurile energetice au aceeași structură”, a adăugat Decebal Sulea.

Vizualizări: 112

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: