Prima Casă, avantajoasă pentru locuinţele noi

Persoanele care doresc să-şi cumpere o casă sunt îndemnate să opteze pentru construcţia de locuinţe noi, întrucât programul Prima Casă va se va orienta preponderent în 2010 spre locuinţele ridicate de la zero. Această hotărâre a fost anunţată ieri la finalul şedinţei de Guvern de către premierul Emil Boc. Chiar dacă  gorjenii nu s-au arătat extrem de interesaţi anul trecut de oportunitatea de a dobândi o locuinţă prin programul Prima Casă, este posibil ca această situaţie să se schimbe, întrucât condiţiile de obţinere a unui credit vor fi mult mai accesibile. 

Stela Alexandru, consilier marketing în cadrul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), spune că la data de 31 ianuarie 2010 pentru judeţul Gorj erau aprobate 60 de solicitări de garantare: “Dintre acestea, jumătate au fost acordate pentru achiziţionarea unor apartamente cu două camere, fiind achiziţionate şi câte 10 garsoniere şi 10 apartamente cu 3 camere, precum şi 3 case cu teren. Astfel, valoarea creditelor garantate depăşeşte 2.000.000 Euro”. Gheorghe Birău, directorul BNR Gorj, pune numărul mic de solicitări existente în judeţul nostru pe seama faptului că foarte mulţi n-au îndeplinit condiţiile necesare pentru a se încadra în program: “În primul rând, au fost multe persoane care n-au avut acces la credite pentru că nu au întrunit toate condiţiile. Pe de altă parte, cererea este mai mică în Gorj pentru că piaţa construcţiilor este una destul de dezvoltată şi oamenii şi-au tot construit case”.  În funcţie de numărul creditelor acordate, primele patru bănci care au acordat credite în cadrul Programului Prima Casă în judeţul Gorj sunt BRD, BCR, CEC Bank si Alpha Bank. Conform datelor oferite de FNGCIMM, la nivel naţional, la sfârşitul lunii trecute erau înregistrate aproximativ 13500 solicitări de garantare în valoare de aproximativ 565 mil Euro, valoarea medie a garanţiei situându-se în jurul valorii de 42.000 Euro.  

Se măreşte plafonul pentru locuinţele noi

În condiţiile în care majoritatea locuinţelor achiziţionate în 2009 au fost case deja finalizate, Guvernul şi-a propus să aducă anumite modificări menite să stimuleze şi construcţia de locuinţe noi. Scopul acestor modificări este  relansarea pieţei construcţiilor şi impulsionarea economiei prin oferirea de resurse suplimentare utilizând garanţii guvernamentale..Fondul de garantare va fi mărit pentru cei care îşi construiesc locuinţe de la zero, iar pentru cele vechi va rămâne în continuare în jurul pragului de 60.000 euro. Plafonul pentru locuinţele ridicate de la zero ar putea ajunge astfel la 75.000 euro. Oricine poate beneficia de acest program, fără limită de vârstă, cu condiţia să nu fi contractat anterior un credit ipotecar. Premierul Emil Boc a precizat că susţinerea construcţiei de locuinţe noi se va realiza prin două mecanisme, respectiv partajarea garanţiilor guvernamentale pentru case care sunt gata finalizate până la 1 ianuarie 2010, unde va fi un plafon mai mic de garanţii guvernamentale comparativ cu 2009, şi suplimentarea plafonului de garanţii pentru cei care construiesc locuinţe de la zero. Astfel, plafonul de garanţii pentru locuinţe noi va fi cel puţin dublu ca valoare comparativ cu plafonul alocat pentru case deja construite. Actul normativ de funcţionare a programului va fi aprobat săptămâna viitoare.

Vizualizări: 79

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: