Primar: Am avut impresia că mă aflu în filme. Este un abuz grosolan

Primarul din comuna gorjeană Turburea s-a arătat extrem de revoltat cu privire la modul în care s-a desfășurat procesul electoral în localitatea pe care o păstorește. Ion Bîrcă spune că au fost prea multe echipaje de poliție în comuna sa, iar cetățenii au fost puși pe fugă.

Prezența la vot în comuna Turburea nu a fost una extrem de mare, chiar și așa PSD a reușit să obțină 900 de voturi, mult mai mult decât PNL. Cu toate acestea, primarul spune că prezența ar fi fost mult mai mare dacă nu era atât de multă poliție prin comună. ”Eram urmărit de mașinile poliției”, spune primarul.

”Nu cred că a fost vreo localitate în care să fie așa de multă  poliție la noi în localitate. Nu exagerez. O mașină mergea în spatele meu cu radarul, când opream eu, staționau și ei. Ziceai că mă aflu în filme din alea de urmărire. Ar fi fost mult mai mulți oameni care ar fi ieșit la vot, dar s-au speriat când au văzut poliția, se temeau că primesc amenzi. De dimineața și până seara s-au ținut după mine. Este un abuz grosolan”, a afirmat Bîrcă.

Vizualizări: 2,316

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: