Primar: Avem nevoie de rectificare bugetară

Primarii PSD fac apel la Guvernul liberal să nu țină cont de culoarea politică, iar atunci când fac rectificarea bugetară să fie acordați banii necesari pentru funcționare și investiții. De exemplu, în comuna Bălănești, ca și în alte localități din Gorj, bugetul este aproape pe butuci.

Lipsa banului public este tot mai simțită în localitățile din Gorj. Unii dintre primari spun că mai au bani doar pentru puțin timp, iar alții până în luna noiembrie, maximum. Rectificarea bugetară este așteptată mai ceva ca pâine caldă, însă întârzie să apară.

Edilii social-democrați speră ca Guvernul să nu facă diferențe între primarii ”roșii” și cei ”galbeni”, iar banii să fie acordați în funcție de necesitățile fiecăruia. Primarul din Bălănești, Ovidiu Pungan, spune că există probleme, mai ales în colectarea taxelor și impozitelor de la cetățeni. 

”Până la sfârșitul anului nu o să avem bani de funcționare. O să mai fie nevoie de anumite sume de bani pentru furnizorii cu care am avut contracte. Sperăm ca la această rectificare bugetară care va veni să nu se țină cont de coloratura politică și să se aloce suma necesară de care am nevoie. Am cerut 20 de miliarde bani vechi. Acești bani nu o să se ducă doar pe funcționare, mai sunt și alte cheltuieli. S-a simțit foarte mult chiar și la taxe și impozite. Este o scădere la colectarea acestora. Trebuie să chibzuim foarte bine banul public și să luăm în calcul prioritățile”, a spus primarul Ovidiu Pungan, primarul din Bălănești.

Vizualizări: 1,009

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: