Primar: Nu putem plăti nimic. Aducem coli de scris de acasă!

„Avem trei luni salarii restante la salariați, Polaris a sistat ridicarea gunoiului pentru că nu am plătit, la energie am reușit să plătim o factură ca să nu ne sisteze iluminatul public și curentul la primărie. Situația este foarte gravă, veniturile sunt puține, încasările sunt mici. Practic, funcționăm că venim la serviciu”. Este situația dramatică din Primăria Stănești, județul Gorj, descrisă de primarul Ștefan Blideanu.

Primăriile așteaptă o rectificare pozitivă de buget, dar aceasta nu pare să vină mai devreme de 15 noiembrie. Bugetele multor primării sunt goale. La Stănești nu mai sunt bani de salarii de câteva luni, dar mai nou nici pentru utilități.

„Nu putem plăti nimic, aducem coli de scris de acasă”, a spus primarul Ștefan Blideanu. Acesta a spus că Polaris nu mai ridică gunoiul de o săptămână, din cauza facturilor neplătite. „O să rămânem și fără energie electrică. Am plătit săptămâna trecută 11.000 de lei, deși mi s-a indicat să nu plătesc nimic până nu dau salariile. Dar, dacă nu plătesc facturile, ajung de ne taie curentul”, a spus primarul din Stănești.

Primarul din Ciuperceni, Dumitru Tăloi, spune că vor fi probleme cu asigurarea salariilor pe ultima lună a anului. La fel și la Samarinești, dacă nu vor crește încasările în ultima parte a anului.

Deputatul PSD, Mihai Weber, crede că problemele vor fi rezolvate la rectificare. „Nu trebuie să ne pierdem speranța. Este posibil să mai existe o rectificare după 15 noiembrie, în afară de cea care a fost pentru partea socială. Trebuie să vedem și din partea primarilor o gestionare corespunzătoare a bugetului”, a spus Weber la un post de radio.

Vizualizări: 1,829

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: