Primar veşnic îndrăgostit: “În fiecare zi sărbătoresc Valentine's Day”

Mihai Mazilu, primarul oraşului Târgu Cărbuneşti, este un familist convins. După aproape 24 de ani de căsătorie îşi iubeşte soţia la fel de mult ca la începutul relaţiei lor. De Valentine's Day îi pregăteşte o surpriză şi spune că pentru el Ziua Îndrăgostiţilor este în fiecare zi.

Mihai şi Victoria Mazilu sunt căsătoriţi de aproape 24 de ani şi au împreună două fete. Cei doi s-au cunoscut în timpul stagiaturii la Schela de Petrol Ţicleni, ambii fiind ingineri petrolişti de profesie. Chiar dacă timpul a trecut, primarul oraşului Târgu Cărbuneşti este îndrăgostit de soţia sa şi spune că sărbătoreşte Valentine's Day în fiecare zi. “Pentru mine Ziua Îndrăgostiţilor este în fiecare zi. Nu mi se pare normal ca doar o dată pe an să ne aducem aminte de cei dragi. Mă declar un etern îndrăgostit de acest dulce chin al vieţii de familie. Dacă ar fi să mă mai căsătoresc de zece ori sunt convins că tot pe soţia mea aş alege-o”, a declarat Mihai Mazilu. Primarul nu este zgârcit în privinţa declaraţiilor de dragoste şi a cadourilor. Acesta este pasionat de flori şi spune că după ce va ieşi la pensie îşi va amenaja o seră. “Permanent îi fac declaraţii de dragoste soţiei mele şi îi ofer flori. Orice cadou pe care i-l fac soţiei mele consider că trebuie să fie însoţit de o floare. Pentru cine ştie să aprecieze, o floare face mult mai mult decât pagini întregi de cuvinte. Când voi ajunge la vârsta înţelepciunii îmi voi amenaja o seră pentru uz intern. Acolo unde sunt flori este dragoste, iar unde este dragoste se face treabă”, a mai precizat primarul. Florile preferate ale Victoriei Mazilu sunt trandafirii. “Soţia mea iubeşte foarte trandafirii, chiar şi pe cei portocali, nu ţine seama de culoare atunci când este vorba despre vreo floare”, a precizat primarul oraşului Târgu Cărbuneşti.

CADOU

Mihai Mazilu nu a precizat ce cadou îi va cumpăra soţiei sale de Ziua Îndrăgostiţilor. Acesta spune că vrea să-i facă o surpriză. “Vreau ca de Ziua Îndrăgostiţilor să-i fac o surpriză soţiei mele. Oricum în această lună, Victoria va mai fi sărbătorită o dată, pe data de 28 februarie, când aniversăm ziua sa de naştere. În urmă cu doi ani, i-am făcut cadou o maşină second hand”, a precizat Mihai Mazilu.

BREVET

În urmă cu câteva zile, Mihai Mazilu a primit un Brevetul “Cel mai activ primar al anului 2011” din partea Asociaţiei Oraşelor din România. “A fost o onoare pentru mine faptul că mi s-au recunoscut meritele şi la nivel naţional”, a declarat primarul oraşului Târgu Cărbuneşti.

Vizualizări: 138

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: