Primăria Alimpeşti se împrumută în trezorerie. Vezi motivul!

Administraţia locală din Alimpeşti a solicitat la Trezorerie acordarea unui împrumut de peste 1.4 milioane lei, bani cu care să asigure cofinanțarea unor proiecte locale finanţate din fonduri europene și pentru prefinanțarea acestora. Unii consilieri nu sunt acord cu acest împrumut, pe considerentul că unele dintre proiecte sunt în curs de finalizare și cred că nu se justifică un astfel de credit.

Primarul din Alimpești, Elena Mosor, spune că făcut solicitarea pentru contractarea creditului la Ministerul Finațelor Publice pentru că dobânda este și de 5 ori mai mică decât la bănci. În ceea ce privește sumele necesare prefinanțării obiectelor de investiții, primărița spune că administrația locală trebuie să asigure finanțarea, iar sumele vor fi recuperate la încheierea lucrărilor de la instituțiile care au acceptat să finanțeze respectivele investiții. Lucrările pentru care se împrumută acum primăria fac referire la niște drumuri agricole, dar și la reabilitarea sediului primăriei. "Este vorba de susținerea proiectelor europene, ca să nu facem împrumut la bancă pentru cheltuielile neeligibile și prefinanțare. Trezoreria are dobândă doar de 3% și cred că este de interesul oricărei localități care are consilieri cu scaun la cap, nu fără, să plătească cât mai puțin. Este vorba de contracte pe care le avem pe Măsura 125, Măsura 322. Trebuie să terminăm drumurile agricole, să terminăm primăria, dotările. S-au făcut lucrările, dar nu s-au plătit. Prefinanțare înseamnă să plătim banii înainte și să ne luăm banii la urmă. SAPARD nu restituie banii dacă nu plătim noi întâi. Ori dacă noi nu avem banii aceștia, cu ce plătim?", a declarat Elena Mosor, primărița din Alimpești.

Belgher: Mosor minte!

O parte din consilierii locali nu au avizat hotărârea de Consiliu Local prin care a fost permisă contractarea creditului în sumă de 1.423.942 lei. Cei care s-au opus au fost consilierii PNL, Constantin Ionițescu și Alina Coconu, dar și Leonida Belgher, consilier PMP. "Nu este adevărat. Lucrarea de la primărie se face în etape. După prima etapă vine SAPARD verifică lucrarea, îi bagă tranșa de bani, după aceea continuă etapa a II-a. Deci minte. E nejustificat creditul. Lucrarea oricum este de tot râsul. Nimeni de la SAPARD nu acceptă lucrarea aşa, pentru că este făcută de 2 lei. Vrea să termine lucrarea cu banii luați împrumut, iar după aceea îi cheamă pe cei de la SAPARD și le arată finalul, ca să nu mai verifice ei etapele premergătoare. Finanțarea o are aprobată, noi trebuie să participăm cu 10%. Pentru ce îi trebuie 1.4 milioane? A venit în fața Consiliului Local cu o hârtie și ne-a pus să ridicăm mâna, fără să explice concret pentru ce vrea banii ăștia. Trebuiau întrebați și cetățenii, pentru că este foarte mare împrumutul. Mă aştept să crească taxele de anul viitor. Proiectul cu drumurile de tarla e pe final, dacă nu e gata. Pentru ce-i mai trebuie banii acolo? Ăștia sunt bani, probabil, pentru campania electorală de la anul și să-și acopere frauda pe care a făcut-o cu alte proiecte", a comentat Leonida Belgher, consilier local.

Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: