Primăria Fărcășești vrea spaţii de la CEO

Autoritățile locale din Fărcășești au început demersurile pentru a prelua câteva clădiri ce aparțin Complexului Energetic Oltenia. Este vorba despre imobile ale fostei mine de subteran de la Călugăreni, asta pentru că primarul vrea să aducă în zonă câțiva investitori. În acest sens, primarul Constantin Drăgoescu a declarat că a solicitat parlamentarilor PSD să-i faciliteze o întâlnire cu șefii companiei miniere. „Avem clădiri ale Complexului Energetic Oltenia pe raza comunei, clădiri pe care noi vrem să le preluăm, să creăm locuri de muncă, să aducem investitori. Chiar vrem să ne întâlnim cu reprezentanții CE Oltenia ca să rezolvăm aceste probleme”, a spus primarul Drăgoescu. Autoritățile locale vorbesc de peste 20 de noi locuri de muncă în zonă. „Avem fosta mină subterană Călugăreni, avem acolo atelier, avem clădirile, vrem să creăm niște locuri de muncă, să atragem investitori, să deschidem o ciupercărie, o brichetare. Sunt investitori care au venit și care sunt interesați de aceste clădiri. Este bine pentru comună. Dacă creăm 20 de locuri de muncă, este un lucru bun”, a declarat  primarul Drăgoescu.

Vizualizări: 339

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: