Primăria Mătăsari anunţă demararea lucrărilor în comună

Autorităţile locale din comuna Mătăsari vor da startul unor proiecte majore la nivel de comună. Este vorba de investiţiile ce se ridică la circa 5 milioane de lei, ce constau în reabilitarea reţelelor de apă potabilă şi canalizare la nivel de comună. Contractul cu antreprenorul a fost semnat, iar din luna martie vor fi demarate lucrările, spune primarul Gheorghe Gaşpar.

 Lucrările pentru aceste obiective au fost licitate de primăria Mătăsari şi au fost câştigate de o firmă din judeţul Vâlcea, SC Govora SRL. Investiţia pentru reabilitarea reţelei de apă potabilă va fi dusă la îndeplinire cu fonduri de la bugetul local al comunei Mătăsari, în cuantum de circa 2 milioane de lei. Banii vor fi utilizaţi pentru modernizarea rețelelor de apă pentru satul Mătăsari şi zona blocurilor, în totalitate. Investiția privind reabilitarea reţelei de canalizare are o valoare de aproximativ de 2 milioane lei, bani guvernamentali, asiguraţi prin Ministerul Dezvoltării. Proiectul prevede reabilitarea sistemului de canalizare pe aceleași zone unde vor fi realizate şi lucrările de reabilitare a rețelei de apă potabilă. Totodată, va fi refăcută și infrastructura afectată de lucrările de reabilitare a reţelelor de apă și canal. Câteva sute de familii din comună vor beneficia de aceste investiţii. "Am încheiat contractele cu firma care va realiza aceste investiţii majore şi importante pentru cetăţenii comunei Mătăsari. Lucrările vor fi demarate începând cu 1 martie. Constructorul stabileşte de unde va începe cu execuţia lor dar ştim că va lucra în paralel cu ambele investiţii, reabilitarea reţelei de apă şi reabilitarea canalizării", a declarat Gheorghe Gașpar, primarul comunei Mătăsari. 

Galerie foto


Vizualizări: 2,209

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: