Priorităţile autorităţilor din Turceni pentru anul în curs

Anul 2016 se anunţă unul plin de investiţii la Turceni. Autorităţile locale anunţă demararea unor proiecte majore, mai ales în ceea ce priveşte infrastructura la nivelul oraşului şi a satelor arondate acestuia. O parte din acestea vor fi realizate din fonduri guvernamentale şi europene, iar altele din bugetul local.

 Primăria Turceni a obţinut finanţare prin Ministerul Dezvoltării prin care a fost demarat încă de anul trecut un program ce prevede reabilitarea a 11 străzi din oraş. Este vorba de circa 13.5 km de şosele care vor fi asfaltate şi vor fi realizate rigole. Două străzi au fost deja reabilitate, iar acum se lucrează pe străzile Sfântul Dumitru, Satul Nou şi Prunilor. Autorităţile speră ca anul acesta să mai fie modernizate cel puţin 4 străzi, urmând ca în vara anului viitor să fie finalizate lucrările pe toate şoselele prinse în acest program. Valoarea proiectului este de 10 milioane lei, iar contribuţia din bugetul local este de 2%. „Legat de acest proiect, a trebuit să facem şi accesul la proprietăţi, pentru că pe proiectul iniţial nu s-a permis să fie introduse. Acestea vor fi făcute pe bugetul local. Am făcut un calcul, o să fie undeva la 800-900 lei un acces la o proprietate. Am prevăzut bani la bugetul local în acest sens. Vor fi două tipuri de acces, unele cu plăci de beton armat, iar unde rămân şanţurile din pământ vor fi accese pe bază de ţevi pe care le vom cumpăra de la termocentrală. Va trebui să lăsăm o parte din rigole nebetonate pentru că urmează să vină proiectul de apă şi canal şi atunci nu avea rost să le betonăm pentru că le-ar fi distrus după aceea”, a declarat  Dumitru Gâlceavă, primarul oraşului Turceni.

În urmă cu două săptămâni a fost demarat şi proiectul de extindere a reţelei de canalizare pentru satele Murgeşti şi Jilţ, finanţat prin Agenţia Fondului de Mediu, în valoare de 4 milioane de lei. Prevede realizarea a 10 km de reţea. Autorităţile locale spun că a fost nevoie de achiziţia unor staţii de pompare. Lucrarea va fi realizată până în vara anului 2017.

Autorităţile locale din Turceni spun că au obţinut finanţare europeană pentru modernizarea a patru drumuri din localitate, care au acces la drumul judeţean. Licitaţia a fost încheiată săptămâna trecută şi urmează ca autorităţile să semneze contractul de execuţie cu constructorul.

 Demersuri pentru realizarea unui padoc

Primăria Turceni a alocat anul acesta, din bugetul local, peste 300.000 lei pentru realizarea unui adăpost canin în oraş. „Pe bugetul local avem prevăzut să construim un adăpost pentru câini. Noi am vrut de anul trecut să-l construim. Am avut surpriza neplăcută, am scos la licitaţie lucrările de două ori până acum şi nu am reuşit să adjudecăm. La una dintre licitaţii a venit o firmă, dar nu a avut devizul complet, iar la cea de-a doua nu a venit niciuna. Vom scoate din nou la licitaţie lucrările. Sunt foarte mulţi câini în zona blocurilor, avem informaţii că se aduc din alte părţi, ne semnalează oamenii. Trebuie rezolvată această problemă. Am întârziat puţin pentru că nu aveam cadastru la teren, ca să putem da autorizaţia de construcţie”, a  precizat primarul oraşului Turceni. Padocul va fi realizat în satul Jilţ.      

Galerie foto


Vizualizări: 1,671

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: