Primăria plantează flori pe terenurile CE Rovinari

Pentru a avea un oraş cu multe spaţii verzi, dar cu cheltuieli minime, autorităţile locale din Rovinari au început să caute soluţii. S-au gândit să amenajeze sere pe terenurile miniere, iar cetăţenii fără posibilităţi materiale, dar şi cei care primesc ajutor social, să planteze aici flori.

Autorităţile din Rovinari vor să facă tot posibilul să reducă gradul de poluare al oraşului şi cum altfel decât prin amenajarea de spaţii verzi. Aceste proiecte au fost deja demarate şi frecvent în Rovinari se plantează pomi şi flori. „ Noi ne dorim ca până în 2013 să scădem gradul de poluare al oraşului. Frecvent noi plantăm pomi, arbori, arbuşti, în oraş pentru a avea un aer de calitate, udăm străzile, măturam”, a declarat viceprimarul Laurenţiu Chivu.

Mai mult decât atât, administraţia locală s-a gândit şi cum să micşoreze cheltuielile cu amenajarea acestor spaţii verzi. Soluţia a fost găsită imediat şi constă în construirea unor sere de flori care să fie replantate în Rovinari. ”Noi purtăm discuţii cu cei de la Complexul Energetic Rovinari şi cu cei din minister să facem pe terenurile miniere, sere de flori şi pomi, unde să lucreze aproximativ 100 de femei şi ce plantăm aici în sere să replantăm apoi în Rovinari”, a mai declarat Laurenţiu Chivu.

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: