Primăria Roşia de Amaradia are conturile blocate

Primăria comunei Roşia de Amaradia are conturile blocate după ce a fost executată silit pentru a doua oară de firma care în 2009 a dat ţeapă mai multor primari cu un sistem de arhivare electronic. Primarul Liviu Cotojman s-a trezit luni dimineaţa cu conturile blocate la primărie în baza unei hotărâri cu care mai fusese executat o dată. Primarul a mers ieri la Tribunal Gorj unde a depus cererea de suspendare a executării silite. Cert este că din 2009 până astăzi valoarea datoriei a ajuns la aproape 600 de milioane.

Primarul Liviu Cotojman a mai fost executat o dată de firma din Braşov, litigiul stingându-se la momentul respectiv. Ulterior însă firma din Braşov a cesionat creanţele unei alte firme, din Satu Mare, fără a şterge Roşia de Amaradia de pe lista datornicilor. „Eu am conturile blocate pe nedrept. În 2009 am făcut acest contract de arhivare electronic, după ce am văzut că şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale le-am plătit 40 de milioane, rămânând să mai dau 60. Apoi am aflat că firma respectivă are probleme cu poliţia şi nu am mai plătit. M-au dat în judecată pentru 130 de milioane, ei nu au luat în seamă că le-am dat 40 de milioane dar în schimb mi-au calculat penalităţi de 30 de milioane. În fine, m-au executat atunci şi litigiul s-a stins”, a declarat Liviu Cotojman. După doi ani primăria s-a trezit luni cu conturile blocate pentru o datorie de aproape 600 de milioane cu tot cu penalităţile acumulate în această perioadă. „Mă execută a doua oară cu aceeaşi hotărâre pentru că ei când au cesionat creanţele au uitat că nu mai au probleme la Roşia de Amaradia. Acum trebuie să mă lupt eu să scot la iveală nişte greşeli ale justiţiei. Am făcut cerere de suspendare a executării la tribunal după care trebuie să contest şi uite aşa să umblu prin tribunale. Instanţa va da hotărâre în maxim cinci zile să se deblocheze conturile”, a precizat Liviu Cotojman. 

„E un sistem superb”

Între timp, alţi primari care au încheiat contracte cu această firmă se bucură din plin de acest sistem de arhivare electronic. Este cazul primăriei Cătunele care lucrează cu acest sistem de mai bine de o lună şi se pare că primarul Florinel Ţuilă este încântat de achiziţie. „Cine a ştiut cum să procedeze a făcut treabă bună cu el. E un sistem superb dacă şti să lucrezi cu el, eu am fata din primărie şi nu am treabă. Am plătit 90 de milioane cu totul plus că plătesc contractul lunar de un milion şi ceva”, a declarat Florinel Ţuilă. Printre primăriile care au încheiat astfel de contracte se numără primăria Băleşti, Samarineşti, Cruşeţ, Licurici, Roşia de Amaradia, Cătunele, Văgiuleşti, Brăneşti, Urdari, Săuleşti, Alimpeşti, Stoina, Runcu şi Dăneşti.

Vizualizări: 107

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: