Primăria Târgu Cărbuneşti, premiată pentru lucrările de infrastructură

Primăria Târgu Cărbuneşti a trecut cu bine un an în care gorjenii au simţit pe deplin criza financiară. Deşi administraţiile locale s-au confruntat cu probleme legate de neplata salariilor, a însoţitorilor persoanelor cu handicap sau a facturilor la utilităţi, primarul Mihai Mazilu şi-a demonstrat încă o dată capacităţile manageriale. În condiţiile în care nu a primit nici un leu de la Guvern, a reuşit să gestioneze bugetul local în aşa fel să se poată realiza lucrări importante pentru comunitate. Eforturile sale au fost recunoscute şi la nivel naţional, Primăria Târgu Cărbuneşti obţinând Premiul de Excelenţă pentru cele mai valoroase lucrări de infrastructură realizate în 2013.

Primăria Târgu Cărbuneşti se poate lăuda, la ora bilanţului activităţii pe 2013, cu investiţii de milioane de euro. Printre cele mai mari realizări pentru comunitate, cu bani din bugetul local, se numără: reabilitarea şi modernizarea sistemului de iluminat stradal, o investiţie cu o valoare de 1.245.236, 06 lei; asfaltare strada Minerilor Tronson 1 cu o valoare de aproximativ 200.000 lei; asfaltare strada Minerilor Tronson 2- investiţie de aproximativ 130.000 lei; reabilitarea termică a Grădiniţei nr. 1-investiţie de 40.000 lei; efectuarea unor lucrări de reparaţii la Creşa de Copii Târgu Cărbuneşti, investiţie de 9.000 lei; finalizare construcţie locuinţe pentru tineri(ANL)- 80 apartamente, locaţie stadion - investiţie 25.300.000 lei din care 1.000.000 lei din bugetul local pentru utilităţi; realizarea de reparaţii şi amenajarea Căminului şi a Cantinei Colegiului Naţional “Tudor Arghezi“, în vederea mutării Casei de Copii Târgu Cărbuneşti, ca măsură temporară la intrarea în reabilitare a sediului acestora, investiţie finanţată din bugetul local, aproximativ 100.000 lei; sistematizarea pe verticală a blocurilor ANL investiţie totală de 1.400.000 lei; începerea lucrărilor de transformare a fostei Centrale Termice 2 în Piaţă agro-alimentară, investiţie de 160.000 de lei; finalizarea lucrărilor de pictură la interiorul bisericii „Antim Ivireanul” din curtea primăriei, precum şi montarea a aproximativ 100 de coşuri noi de gunoi cu un design modern.

Nu trebuie ignorat faptul că în acest an, la Târgu Cărbuneşti, s-a inaugurat cel mai mare parc fotovoltaic din România în prezenţa Ministrului Mediului Lucia Varga. Investiţia s-a ridicat la suma de 46 milioane de euro. „Puterea de producţie a acestui parc de panouri solare se ridică la 20 de Megawaţi şi este cel mai mare parc din ţară care foloseşte razele solare pentru producerea de  energie electrică. Avantajele acestei investiţii pentru administraţia locală sunt reprezentate de concesiunea terenului, înfiinţarea câtorva zeci de locuri de muncă, im­pozite pe salarii, clădire şi teren, sume de bani care se varsă la bugetul local. Cu alte cuvinte această investiţie contribuie la creşterea cu 5% a bugetului Primăriei Târgu Cărbuneşti”, a declarat Mihai Mazilu, primarul oraşului Târgu Cărbuneşti.

Meritele primarului Mazilu recunoscute la nivel naţional

La sfârşitul lunii octombrie Primăria Târgu Cărbuneşti, reprezentată de Mihai Mazilu,  a obţinut „Premiul de excelenţă pentru cele mai valoroase lucrări de infrastructură” la cel mai important eveniment al toamnei din administraţia publică. Este vorba de cea de-a IX-a ediţie a Galei Premiilor de Excelenţă Administratie.ro, eveniment organizat de Portalul naţional de Administraţie publică, împreună cu mai multe Companii, alături de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. În cadrul Galei au fost premiaţi cei mai merituoşi reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi centrale, care s-au evidenţiat în acest an prin eforturile pentru dezvoltarea acestui sistem, iniţiative pozitive şi proiecte de anvergură. Au participat peste 130 de persoane, lideri din administraţia publică centrală şi locală, precum şi reprezentanţi ai mediului de afaceri.

Vizualizări: 147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: