Primăria Târgu Jiu revine la proiectul parcării supraterane

Primăria Târgu Jiu nu a renunţat la ideea amenajării unei parcări supraterane în zona Pieţei Centrale. După mai bine de un an de la ultima licitaţie, eşuată, autorităţile vor relua demersurile în vederea identificării unor investitori care să realizeze obiectivul propus. Potrivit viceprimarului Aurel Popescu, în momentul de faţă există discuţii cu mai mulţi oameni de afaceri interesaţi de concesionarea terenului în suprafaţă de aproximativ 3.000 de mp.

Primăria Târgu Jiu va relua demersurile pentru realizarea unei parcări supraterane în zona Pieţei Centrale. Până în urmă cu aproximativ un an, municipalitatea a organizat mai multe licitaţii, însă de fiecare dată au lipsit ofertele. Viceprimarul Aurel Popescu spune că, în perioada imediat următoare, se organiza o nouă licitaţie în vederea concesionării terenului de aproximativ 3.000 de mp, de această dată mult mai atractivă ca celelalte. „În perioada imediat următoare vom ieşi cu o nouă ofertă. De această dată încercăm s-o facem mult mai tentantă şi poate vom avea suficienţi competitori care să realizeze parcarea, în apropierea Pieţei Centrale. Este un obiectiv foarte important pentru oraşul nostru, care ar putea rezolva problema locurilor de parcare din zona centrală”, a declarat Aurel Popescu.

Viceprimarul a mai precizat că există deja discuţii cu oameni de afaceri interesaţi de amenajarea parcării. „În momentul de faţă, purtăm discuţii cu persoane juridice cu un potenţial financiar mare. Ne-am bucura ca acestea să se concretizeze pentru că deocamdată primăria nu îşi permite să aloce fonduri pentru amenajarea acestei parcări. Avem alte investiţii prioritare pentru care avem nevoie de bani”, a menţionat Aurel Popescu.

Pentru ultima licitaţie, din luna decembrie a anului 2011, consilierii locali au redus valoarea redevenţei de la 10.000 lei/lună/nivel la 6.000 lei/lună/nivel, perioada de graţie fiind de doi ani. Parcarea propusă de potenţialii investitori va trebui să aibă o configuraţie de minim P+1 şi să asigure cel puţin 200 de locuri.

FALIMENT

În urmă cu câţiva ani, terenul situat în apropierea Pieţei Centrale îi fusese concesionat lui Dumitru Huidu, însă acesta a dat faliment şi nu a mai realizat parcarea promisă.

Vizualizări: 110

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: