Primăria Turburea acceptă să preia un sat din Căpreni

Autorităţile de la Turburea vor trece pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local, din această lună, proiectul ce vizează acordul pentru preluarea satului Bulbuceni din Căpreni. Asta după ce localnicii au făcut demersuri pentru ca satul lor să treacă de comuna vecină. Oamenii s-au plâns de faptul că distanţa din sat până în centrul comunei Căpreni este de 14 kilometri, fiind nevoiţi să treacă un deal prin pădure.

Ion Bârcă, primarul de la Turburea, este de acord ca, în componenţa comunei sale, să intre şi satul Bulbuceni de la Căpreni, mai ales că are rădăcini de rudenie în acel sat. „Eu sunt de acord să preluăm acest sat. Nu aş putea să zic „nu” cetăţenilor de acolo pentru că peste 30-40% sunt neam cu mine: bunica mea era din Bulbuceni, bunica soţiei mele tot din Bulbuceni, iar ginerele meu este tot din Bulbuceni. Oamenii nu fug de primar sau de autorităţile locale din Căpreni, singura problemă este distanţa mare, sunt 14 kilometri, trec un deal, cobori şi urci prin pădure. Medicii de familie sunt de la Turburea, majoritatea copiilor vin la şcoală la Turburea, ei doar plătesc impozitele la Căpreni”, a declarat Ion Bârcă, primarul comunei Turburea.
Edilul local spune că va iniţia un proiect de hotărâre în acest sens, pe care îl va trece pe ordinea de zi a şedinţei din această lună. „Eu voi pune proiectul pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local şi cred că toţi consilierii vor fi de acord să luăm şi satul Bulbuceni la comuna Turburea. Vom adopta o hotărâre cum că suntem de acord cu cei de la Bulbuceni. Am primit deja, la primărie, o cerere prin care solicită să vină alături de comuna Turburea. La această cerere au anexat şi un tabel cu vreo 200 de semnături. După ce aprobăm hotărârile de consiliu, trebuie făcut referendum atât la noi, cât şi la Căpreni. Comuna Turburea are 5 sate, iar cu satul Bulbuceni ar fi 6 sate. Pentru noi nu este o problemă, ţinând cont că aici avem Centrul de Evidenţă a Populaţiei, Centrul de Permanenţă, care sunt mult mai aproape de satul Bulbuceni, decât cele din centrul comunei Căpreni”, a precizat Ion Bârcă.

Vizualizări: 826

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: