Primărie mai săracă decât un asistat social

Criza financiară a adus unele dintre primăriile Gorjului în impas financiar. Un exemplu ar fi primăria Ciuperceni care mai are în cont doar 2 milioane de lei vechi proveniţi din taxe şi impozite. Dumitru Tăloi, primarul comunei Ciuperceni, este disperat: contul instituţiei se apropie de zero. Ajutoarele sociale şi salariile la opt angajaţi ai serviciului de Gospodărie Comunală nu sunt plătite pe această lună, iar salariile angajaţilor primăriei au fost diminuate. Nici Primăria Albeni, Bâlteni şi Motru nu au o situaţie finaciară prea bună.

Conturile primăriei Cipuerceni sunt aproape goale. Edilul Dumitru Tăloi spune că are doar 200 de lei în cont, bani care s-au mai strâns din impozitele şi taxele locale. „Nu mai avem bani. Am ajuns la disperare. Avem 13 asistenţi personali şi 24 de beneficiari ai legii 416 care nu şi-au primt nici un leu în această lună”, spune primarul. Nici cei 19 angajaţi ai primăriei nu o duc mai bine. Ei şi-au primit lefurile însă cu mult diminuate. Şi primăria Bâlteni se confruntă cu o situaţie financiară proastă. Edilul Vasile Vlăduleanu spune că în conturile instituţiei sunt maxim 1.500 de lei, bani care au fost strânşi tot din impozitele locale. „În cont avem 10-15 milioane de lei vechi. Şi aştia sunt bani pe care îi strângem din impozite şi taxe. Eu sunt un om optimist, dar situaţia este cam disperată. Aşteptăm să vină rectificarea de buget, să primim şi noi ceva banii să ne putem descurca”, a declarat Vlăduleanu.

I-a tăiat şi de la energie

Primăria de la Ciuperceni are şi datorii de peste un miliard de lei vechi. „Avem numai la CEZ pentru iluminatul public 170 de milioane de lei. Ne-au debranşat de la reţea şi acum când o să facem rost de bani trebuie să plătim şi rebranşarea. Dacă este în jur de 12 milioane de lei vechi pentru o persoană fizică cine ştie câţi bani o să ne ceară nouă la primărie”, a mai adăugat edilul de la Ciuperceni. Primăria Bâlteni are şi ea restanţe de miliarde la furnizori. „Avem la curent peste 1 miliard de lei vechi. Termenul de graţie este 24 septembrie, sper să găsim o modalitate de a mai plăti din datorii şi localitatea să nu rămână fără iluminat public şi alimentare cu apă. Pompele care furnizează apa în comună sunt alimentate din aceeaşi reţea”, susţine şeful localităţii Bâlteni.

Restanţe de miliarde la Motru

Primăria Motru, deşi se află şi ea pe lista primăriilor cu puţini bani în cont, este totuşi un caz fericit in conturile instituţiei afându-se în jur de 50 de milioane de lei vechi. „Noi am putut să ne plătim salariile, dar avem restanţe de miliarde. Aşteptăm să se reglementeze problemele dintre SNLO şi  RANN şi să primim restanţele pe care trebuie să ni le plătească SNLO. Sper că până vineri situaţia se va rezolva”, a decalrat Dorin Hanu, primarul municipiului Motru. Primarul nu a aflat încă de faptul că mai durează mult timp până ce SNLO va primi banii de la RAAN.

Patru primării au solicitat modificări de alocaţie bugetară

Luminiţa Penciu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj spune că primăriile care s-au confrunat cu o situaţie financiară deosebită au solicitat DGFP Gorj modificări de alocaţii bugetare. „Primăria Albeni, Ciuperceni, Bâlteni şi Motru au solicitat instituţiei noastre modificări de alocaţie bugetară între trimestre pentru plata drepturilor salariale, a furnizorilor, a asistenţilor persoanelor cu handicap şi a beneficiarilor ajutorului social”, spune Penciu.

Vizualizări: 117

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: