Primarii care asigură transportul la centrele de vaccinare

Primarii din comunele Gorjului sar în sprijinul bătrânilor și al bolnavilor cronici care s-au înscris pe liste pentru a fi vaccinați împotriva Covid-19. ”Eu am microbuzele cu care transportăm elevii la școală și, dacă tot nu fac ore, îi putem transporta fără probleme pe cei care doresc să se vaccineze. Nu am o cifră exactă a celor care doresc să se imunizeze, dar nu putem să-i lăsăm pe drum și să nu îi ajutăm”, a precizat primarul din Urdari, Mihai Calotă.

Și primarul din Roșia de Amaradia va pune microbuzele școlare la dispoziția celor care vor să se vaccineze, iar dacă numărul doritorilor va fi foarte mare se gândește să închirieze mijloace de transport. ”Sunt destui cetățeni care vor să se vaccineze. Deocamdată nu s-a stabilit la care centru va fi arondată comuna Roșia de Amaradia, dar eu cred că la Cărbunești. O să-i ducem cu microbuzele școlare, iar dacă numărul doritorilor va fi foarte mare, o să închiriez mijloacele de transport de la o societate din localitate care face zilnic curse regulate”, a spus Liviu Cotojman.

Localnicii din comuna Arcani sunt duși la vaccinare cu microbuzele primăriei. Și programările s-au făcut în funcție de transport. ”Pe lângă programările făcute de medicii de familie, și asistentele din primărie au făcut programări și au grupat în așa fel cetățenii încât să plece deodată cu ambele microbuze. De exemplu azi au fost 35 de localnici programați. Au plecat microbuzele încărcate la capacitate”, susține Daniel Coiculescu, primar.

Sunt și localități unde cetățenii nici nu vor să audă de vaccinare. ”Noi am pregătit microbuzele școlare ca să-i transportăm, dar nu prea avem pe cine să ducem la Novaci să se vaccineze. Comuna este îmbătrânită și cetățenii sunt reticenți la acest vaccin”, spune Victor Drăgulescu, primarul din Alimpești.

La polul opus se află comuna Drăguțești, unde până acum s-au înscris pentru vaccinare 900 de cetățeni, fără să le fie asigurat transportul. ”Nu putem să le asigurăm transportul, dar și așa oamenii merg să se vaccineze. Avem 900 de oameni care s-au înscris. Eu mi-aș fi dorit în comună centru de vaccinare sau cea mai bună soluție era să se facă vaccinarea prin medicii de familie, fără să pui oamenii pe drumuri”, consideră Ion Popescu, primarul din Drăguțești.

Vizualizări: 1,277

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: