Primarii liberali cer demisia lui Radu Angheloiu

Liberalii nu-l mai vor în partid pe Radu Angheloiu, dar nici la şefia Consiliului Judeţean Gorj. Primarul comunei Aninoasa, Ilie Petroi, i-a cerut public acestuia să-şi dea demisia, nemulţumit fiind că Radu Angheloiu are grijă de spatele primarilor de culoare roşie şi îşi înşeală colegii de partid. Mai exact, primarii liberali sunt nemulţumiţi că Radu Angheloiu, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, nu s-a opus atunci când şeful său, Ion Călinoiu, la rectificarea de buget a retras procente foarte mari din bugetele alocate primarilor liberali şi a tăiat doar de ochii lumii la social-democraţi.

La Primăria Aninoasa s-a retras 34% din bugetul alocat. Primarul este negru de supărare întrucât nu are cu ce finaliza proiectele începute. „Avem în derulare asfaltarea unui drum comunal, introducerea de apă şi canalizare în satul Bobaia, realizarea unei grădiniţe în satul Groşerea şi multe alte proiecte. Cu ce să le ducem la bun sfârşit dacă ne-au luat banii. Nu e posibil aşa ceva”, a precizat Ilie Petroi, primarul comunei Aninoasa.

El consideră că principalul vinovat pentru această situaţie este Radu Angheloiu, care dovedeşte din nou că este liberal doar cu numele. „Radu Angheloiu nu merită să fie membru PNL. Să-şi dea demisia că are şi firele de păr roşii! El nu a făcut nimic în PNL doar a obţinut funcţii“ , a adăugat acesta.

Ion Fugaru: „Înjur toată ziua la Călinoiu”

Primăria Cărbuneşti va da din nou Consiliul Judeţean în judecată, primarul şi viceprimarul acestui oraş fiind convinşi că, la fel ca împărţeala de la începutul anului, şi diminuarea bugetului s-a făcut pe criterii politice. „Nouă ni s-a luat 20% din bani şi la Târgu Jiu doar 9%. E ridicol. Noi ne bucuram la stadiu în care eram pentru că puteam desfăşura activitate în bune condiţii la spitalul din Cărbuneşti, primăria Târgu Jiu nu a fost în stare să facă un spital şi tot lor li se dă mai mult. Au făcut modificările din birou fără a consulta primarii, fără a ţine cont de priorităţile fiecărei primării. Înjur toată ziua la Călinoiu şi cu asta basta”, a declarat Ion Fugaru, viceprimarul oraşului Târgu Cărbuneşti.

O parte din primăriile „roşii” au scăpat de rectificarea negativă

Primăriile PSD nu suferă foarte tare după rectificarea de buget ce a avut loc marţi. Li s-au diminuat şi lor sumele alocate pentru cofinanţare, dar extrem de puţin. Spre exemplu la Berleşti unde în fruntea comunei este un social-democrat, respectiv Maria Dumitraşcu, nu s-a retras niciun leu din banii alocaţi pentru întreţinerea drumurilor, 1,4 miliarde de lei vechi însă la Cărbuneşti unde comuna este condusă de un liberal şi unde suma alocată pentru drumuri a fost puţin mai mare ca la Berleşti respectiv 1,5 miliarde lei vechi s-au luat 860 de milioane.

Vizualizări: 85

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: