Primarii liberali nu se tem de deputatul Morega

Primarii liberali nu se tem de Dan Ilie Morega. După ce liderul liberalilor a ameninţat că primarii, viceprimarii şi consilierii localităţilor unde PNL a obţinut puţine voturi vor fi sancţionaţi, aleşii locali declară că nu le este teamă de Morega. Bumbeşti-Jiu, Peştişani, Drăguţeşti sau Turceni sunt câteva dintre localităţile unde PNL a obţinut rezultate slabe chiar dacă primari sunt liberali.

PNL a obţinut în Gorj un scor electoral de 15% la alegerile parlamentare, mult sub rezultatul de la locale. Se speculează că Morega a boicotat candidaţii liberali din alte colegii, pentru ca el să fie liberalul cel mai bine plasat şi care să beneficieze de voturile celorlalţi la redistribuire. Numai că şi scorul lui Morega a fost cu mult sub aşteptările lui, fiind şi el boicotat în localităţi unde PNL are primari şi se aştepta la un rezultat bun. Morega a anunţat sancţiuni pe linie de partid pentru aleşii locali care nu au avut rezultate în alegeri, dar este puţin probabil să îi sancţioneze pe cei care au făcut blat în favoarea lui.

Edilul din Bumbeşti Jiu dă vina pe imaginea lui Morega

Morega a declarat că sunt localităţi unde PNL a avut primari şi a obţinut locul al treilea la voturi. Liderul PNL a dat drept exemplu oraşul Bumbeşti Jiu, unde se aştepta să ia peste 2.000 de voturi şi a luat puţin peste 700. Primarul localităţii, Constantin Bobaru, nu se simte responsabil de eşecul lui Morega. Mai mult decât atât, Bobaru spune că Morega a obţinut la Bumbeştu-Jiu un rezultat mai mult decât onorabil. „Din punctul meu de vedere, scorul lui Morega de la Bumbeşti-Jiu este mai mult decât onorabil. A obţinut de aici 10% din sufragiile necesare pentru a fi deputat. A obţinut 700 de voturi, dar trebuie să ţinem seama şi de faptul că a avut competitori puternici, de la partide importante. Încă o dată spun, scorul a fost mai mult decât onorabil. Cu privire de declaraţiile sale referitoare la retragerea sprijinului politic, cred că afirmaţia este cam exagerată. Nu a fost campania consilierilor sau a preşedinţilor de partid. Partidul nu este al lui Morega. Există Biroul Permanent care ia decizii, nu Morega“, a precizat primarul. Bobaru a dat vina pe „percepţia cetăţeanului“ asupra imaginii lui Morega pentru numărul scăzut de voturi pentru acesta.

Morega este nemulţumit şi de rezultatul din Peştişani unde a fost pe locul trei, cu 430 de voturi, deşi se aştepta la peste o mie. Morega a declarat într-o conferinţă de presă că, dacă primarii din Peştişani şi Bumbeşti îşi făceau treaba, putea să fie deputat din primul tur şi exista posibilitatea să obţină şi un al doilea mandat.

Primarul din Drăguţeşti nu crede că Morega e supărat pe el

Vasile Moşoiu, primarul din Drăguţeşti, s-a declarat uimit de afirmaţia lui Morega privind sancţiunile. Moşoiu a spus că Morega nu are motive să fie supărat pe el, dând vina pe organizarea defectuoasă a campaniei. „Nu cred că domnul Morega are de ce să fie supărat pe mine“, a mai spus Moşoiu, deşi la Drăguţeşti candidatul PSD Vasile Popeangă a luat 1300 de voturi, fiind urmat de cel al PD-L, Corneliu Vişoianu cu circa 300 de voturi, penelistul Ion Pârgaru fiind abia pe locul al treilea, cu circa 70 de voturi. Surse din mai multe partide susţin că Morega s-a înţeles cu PSD să dea voturile din Drăguţeşti, primind în schimb pe cele din Leleşti. Dacă este aşa, este de înţeles şi mirarea primarului Moşoiu, care nu înţelege cum ar putea Morega să fie supărat pe el.

Nici primarul din Turceni, Ion Iordache, nu a sprijinit PNL în campanie. PNL a scos 10 procente. Iordache a declarat la un post de radio că oamenii nu au avut ce alege, pentru că nu au avut candidat bun pe colegiul 4, ce include localitatea Turceni. La Turceni cele mai multe voturi au fost obţinute de PSD.  I-am întrebat pe oameni de ce au votat cu PSD şi mi-au răspuns că din cauză că au primit fulare. Asta e... Fiecare şi-a făcut campanie aşa cum a considerat. Pe mine m-au votat oamenii în iunie ca să fac administraţie, nu politică“ a spus Iordache. 

Vizualizări: 79

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: