Primarii responsabili asigură permanenţa când sunt avertizări meteo

Precipitațiile destul de abundente căzute mai ales în cursul zilei de ieri pe suprafețe mari din județ nu au creat probleme pentru autorități, deși Gorjul este sub avertizare de cod portocaliu de ploi puternice,  existând și pericolul producerii unor inundații. Miercuri noaptea, începând cu ora 23.00, județul a intrat sub cod galben, ceea ce a făcut ca, teoretic, primarii din județ să fie în stare de alertă. Unii nu s-au panicat de nici un fel, la Telești, primăria, de exemplu, fiind încuiată, deși trebuia să aibă un ofițer de serviciu. Omul a plecat miercuri noaptea nu se știe unde și a lăsat descuiată doar ușa din spate, folosită doar de cunoscători. Oricine putea să intre în Primărie și să se „servească” de prin birouri pentru că instituția era pustie.

La Bălești, în schimb, Aristică Paicu nu a pus geană pe geană până nu s-a asigurat că nu are probleme în comună, mai ales că săptămâna trecută a avut case și gospodării inundate la Corneștii Noi. ”Sunt în primărie și avem și permanență toată noaptea, cât e cod galben. Așteptăm precipitații puternice și probabil vor fi și inundații. La peste 60 de litri pe metrul pătrat avem experiența precipitațiilor trecute și e posibil ca în punctele critice să avem probleme”, a spus primarul, acesta știind că în satul amintit vatra localității a fost proiectată prost și la fiecare ploaie mai puternică se produc inundații, nimeni nefiind tras la răspundere pentru problemele respective.

Vizualizări: 151

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: