Primările Săcelu şi Vladimir nu şi-au deblocat conturile

Cele două primării din Gorj care la începutul acestei luni s-au ales cu conturile blocate pe tot ceea ce înseamnă sume defalcate din TVA nu au reuşit să şi le deblocheze. Este vorba de primăriile Vladimir şi Săcelu, care au de achitat datorii învechite către furnizori de peste un milion de lei. Până vor onora aceste restanţe, acestea vor putea face plăţi doar din ceea ce încasează la bugetul local. “Primăriile Vladimir şi Săcelu au în continuare conturile blocate”, a declarat Gheorghe Paraschiv, trezorier şef în cadrul Trezoreriei Gorj. 

Cea mai mare datorie o înregistrează primăria Săcelu, de peste 870 mii lei. “În acest moment avem conturile blocate, dar sperăm că vom rezolva problema cât mai curând. Sunt datorii către bunuri şi servicii iar cele mai mari sume sunt aferente unei hotărâri judecătoreşti pentru lipsă de folosinţă a unor trenuri. A fost una dintre măsurile Curţii de Conturi acea hotărâre. Nu era declarat arierat, se calculau la bunuri şi servicii. Am fost obligaţi să o declarăm şi atunci automat s-a ridicat valoarea şi am fost blocaţi”, a declarat Florin Jurebie, primarul comunei Săcelu. 

Primăria Vladimir are de achitat suma de 209 mii lei pentru a-şi debloca conturile.

Vizualizări: 137

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: