Primarul din Aninoasa a solicitat bani guvernului pentru canalizare

Primarul localităţii Aninoasa, Ilie Petroi, va demara în curând lucrările la sistemul de canalizare în satele Aninoasa şi Groşerea. Firma este deja licitată, primarul aşteptând în prezent numai avizul de mediu de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj. Primarul nu a procedat aşa cum au făcut alţi colegi de-ai săi adică nu a introdus proiectul pe vreo măsură cu finanţare europeană ci a preferat să solicite guvernului nu mai puţin de 50 de miliarde pentru această investiţie. „Nu rezolv nimic dacă sunt pesimist, am zis să încerc să văd dacă obţin aceşti bani pe hotărârea 577. Deocamdată am inclus în proiect doar două sate pentru că atât a fost posibil însă o să depunem şi pentru celelalte. Nu sunt bani de la Uniunea Europeană, am zis să-mi încerc norocul la guvern prima dată”, a declarat Ilie Petroi, primarul din Aninoasa. Proiectul cuprinde nouă kilometri de canalizare şi se încadrează undeva între 47 şi 50 de miliarde. Licitaţia pentru executarea lucrările a fost câştigată de SC Construct Plus SA, din Bucureşti.

Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: