Primarul din Drăguţeşti dă afară patru angajaţi

Primarul comunei Drăguţeşti, Vasile Moşoiu, cheltuieşte lunar peste un miliard de lei pentru salariile angajaţilor şi pentru plata utilităţilor primăriei. Banii primiţi de la Consiliul Judeţean abia dacă îi ajung pentru două luni, primarul fiind nevoit în această situaţie să disponibilizeze patru angajaţi ai serviciului public din cadrul primăriei.

Vasile Moşoiu, primarul comunei Drăguţeşti, este total nemulţumit de bugetul primit de la Consiliul Judeţean în condiţiile în care salariile funcţionarilor primăriei şi utilităţile înghit lunar mai mult de un miliard de lei. În această situaţie, banii o să îi ajungă primarului pentru nici două luni. „Am primit de la Consiliul Judeţean suma de 2 miliarde 500 de milioane iar eu ajung la un miliard două sute de milioane de lei lunar pentru plata salariilor şi a utilităţilor. Am în total 34 de angajaţi, 19 în aparatul propriu al primarului şi 15 la serviciul public. Nu mai vorbesc că trebuie să achit lunar rată de aproape trei miliarde pentru un credit de 15 miliarde moştenit de la vechiul primar. Abia dacă o să-mi ajungă pentru două luni banii aceştia”, a declarat Vasile Moşoiu.

Speranţa primarului rămân banii care vin la bugetul local din taxe şi impozite dar şi o nouă rectificare bugetară pentru a putea gospodări corespunzător comuna. „Lunar mai intră la bugetul local cam patru miliarde din taxe şi impozite locale şi aşa sper să mă descurc dar sunt probleme foarte mari mai ales că sunt dispus să dau patru angajaţi afară din serviciul public pentru că nu mai am bani”, a declarat Vasile Moşoiu.

Tot banii puţini sunt şi principala cauză a lipsei unor proiecte majore în comună, primarul axându-se pe plata salariaţilor la timp dar şi a utilităţilor fără de care nu ar putea funcţiona în condiţii optime.

Şi salariile asistenţilor personali sunt în pericol

Şi cei aproape 50 de asistenţii personali din Drăguţeşti riscă să nu-şi mai primească banii pe salarii în lunile ce urmează. Şi pentru lunile noiembrie şi decembrie bani au fost acordaţi cu întârziere, fiind distribuiţi de doar câteva zile. “Problema salariilor asistenţilor personali este una delicată pentru noi. Bani primiţi de la Consiliul Judeţean nu ne ajung nici pentru cheltuielile de personal din carul primăriei pe două luni, fără utilităţi, iar încasările din taxe şi impozite nu depăşesc patru miliarde de lei vechi pe an. Dacă nu vor interveni modificări nu vom avea de unde să le plătim salariile”, declară Vasile Moşoiu, primarul localităţii Drăguţeşti.

Asistenţii nu ştiu încotro să o ia dacă nu vor prim banii. “Nu ştiu ce o să facem dacă nu vom mai primi salariile. Fetiţa mea suferă de o boală foarte rară  şi toţi banii îi cheltuiesc pe medicamente. Din cauza ei eu nu pot nici să mă angajez pentru că trebuie să fiu tot timpul lângă ea”, mărturiseşte Mirela Vâlceanu, asistent personal.

Vizualizări: 117

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: