Primarul din Motru: „Târgul săptămânal va funcționa până la sfârșitul verii” 

Târgul săptămânal de la Motru va deveni funcțional înainte de sfârșitul acestei veri, dă garanții primarul Gigel Jianu. Piața ar urma să fie înființată în Zăvoiul de la intrarea în oraș dinspre Târgu Jiu, acolo unde se desfășoară anual manifestările de Ziua Minerului. Administrația locală a comandat un proiect tehnic pentru înființarea acestei piețe la Motru, urmând ca în cel mai scurt timp să înceapă lucrările. Autoritățile locale promit că acestea vor fi realizate repede. „Proiectantul depune proiectul, cu avize cu tot. A întârziat pentru că nu se prezentase niciun proiectant, a trebuit să caut eu, să găsesc pe cineva să facă acest proiect. După ce obținem autorizația de construire, tragem apa și îi dăm drumul. Vara aceasta pornește. Ne aduce bani și avem tot interesul să grăbim punerea în funcțiune”, a declarat Gigel Jianu, primarul municipiului Motru.  

Pentru punerea în funcțiune a târgului este nevoie de alimentarea cu apă și energie, parcelarea zonei de desfășurare a activității de comerț, dar și compartimentarea unor spații pentru terase. Vor fi montate și grupuri sociale ecologice. Deocamdată nu se pune în discuție realizarea unei împrejmuiri a târgului. 3 lei/mp/zi va fi taxa pe care vor trebui să o achite comercianții. În cadrul târgului, care se va desfășura în fiecare sâmbătă, nu vor putea fi tranzacționate animale și păsări, cel puțin pentru o vreme.

Vizualizări: 2,966

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: