Primarul Hanu refuză orice fel de colaborare cu Ilie Petrescu

Ilie Petrescu îşi doreşte o colaborare cu primarul Dorin Hanu, după ce a pierdut Primăria Motru. În timp ce Petrescu vrea ca problemele dintre ei să aparţină domeniul trecutului, Hanu refuză orice fel de înţelegere. Edilul local spune că nu va uita niciodată campania murdară făcută de fostul conservator şi că în caz de nevoie ar cere mai degrabă sprijinul PDL şi nicidecum al PP-DD.

Ilie Petrescu şi-a schimbat atitudinea faţă de Dorin Hanu, după ce a pierdut Primăria Motru. Acesta spune că vrea să colaboreze cu edilul local pentru binele motrenilor. Ba mai mult, îl felicită pe primarul reales recomandându-i că nu trebuie să ţină cont de ambiţii. “Am dorit primăria pentru oamenii de Motru. A câştigat Dorin Hanu şi îl felicit. Vreau să ne înţelegem şi să facem proiecte comune. Acum nu trebuie să ţinem cont de ambiţii. E ca la fotbal. A trecut o etapă şi vom relua discuţiile. Vom încerca să rezolvăm toate problemele. Un om politic nu trebuie să trateze lucrurile cu răutate. Vom merge împreună pentru binele oraşului Motru”, a declarat Ilie Petrescu.  Intenţiile sale nu par să-l impresioneze pe primarul Dorin Hanu care nu crede în spăşirea lui Petrescu. Acesta refuză din start orice fel de colaborare cu fostul său contracandidat. “Nu-mi vine să cred că vrea să colaboreze cu mine. La felul în care a făcut campanie e foarte greu să se pocăiască. Să nu se aştepte la nici un fel de colaborare după câte acuze mi-a adus. Nimeni nu m-a jignit niciodată mai mult decât el”, a declarat Dorin Hanu.

Dobrică, sigur pe postul de viceprimar

Dorin Hanu spune că nu are nevoie de nici un fel de alianţă întrucât deţine majoritatea în Consiliul Local. Deşi opoziţia spera să câştige postul de viceprimar, obiectivul este imposibil de realizat întrucât USL are 10 consilieri, PP-DD 5 consilieri, iar PDL 4 consilieri. Primarul reales va face echipă pentru încă patru ani tot cu Tudor Dobrică. “Viceprimarul oraşului Motru va fi tot Tudor Dobrică. Nu am nici un motiv pentru a-mi schimba echipa. De asemenea, nu am nevoie de nici un fel de alianţă pentru a-mi păstra viceprimarul. În orice caz niciodată n-aş apela la Ilie Petrescu. Mai degrabă aş cere sprijinul PDL decât cel al PP-DD. Consilierii PDL sunt oamenii cu care poţi realiza ceva. Sunt directori ai instituţiilor miniere şi sunt convins că mă pot baza pe ei”, a mai precizat Dorin Hanu. 

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: