Primarul mituit de preot, trimis în judecată

Primarul din Bîlteni, Gheorghe Păsărin, a fost trimis în judecată fiind acuzat de zeci de infracţiuni comise în primii ani de mandat. Acesta a condus primăria ca şi cum ar fi fost propria afacere, derulând lucrări publice prin firmele familiei sale sau făcând schimb de terenuri cu primăria. Păsărin a pretins mită chiar şi de la preotul satului, pentru a aloca bani pentru reabilitarea bisericii. În acelaşi dosar instrumentat de procurorul Emil Moţa de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova au mai fost trimişi în judecată viceprimarul Oprea şi o funcţionară a primăriei.

Acuzaţiile care îi sunt aduse lui Păsărin sunt multe şi grave. Pentru cine mai ţine minte, la început de mandat, fostul edil şi-a renovat complet biroul, declarând că se teme, printre altele, să nu îi fi fost lăsate acolo şi nişte microfoane drept „moştenire”. Teama sa era justificată prin prisma infracţiunilor pe care este acesta acuzat acum că le-a comis în trei ani de mandat. Edilul a fost trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată (5 infracţiuni), fals intelectual (4 infracţiuni în concurs real), instigare la abuz în serviciu, (2 infracţiuni în concurs real) instigare la fals intelectual (2 infracţiuni în concurs real), participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, fals în declaraţii şi delapidare.

Aşadar, cele mai multe acuzaţii vizează luarea de mită, iar şpaga de unde credeţi că era primită de Păsărin? De la un preot din localitate, care se străduia şi el să modernizeze biserica în care îi slujeşte Domnului. Părintele s-a făcut frate cu „diavolul”, acum fiind nevoit să dea explicaţii în faţa anchetatorilor. „În fapt, s-a reţinut că inculpatul Păsărin Gheorghe, în perioada 28.06.2012 - aprilie 2013, în calitate de primar al com. Bîlteni, a semnat ordine de plată prin care a virat, în mod repetat, lui SC SOLARIS SRL, administrată de soţia sa P.M, prin intermediul Parohiei Peşteana Jiu, suma  totală de 360.591 lei. De asemenea, la sfârşitul anului 2012 şi începutul anului 2013, a pretins în 2 tranşe, suma de 10.000 lei de la suspectul P.O., reprezentantul Parohiei Peşteana Jiu, pentru a continua finanţarea lucrărilor”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Pământurile şi soacra

O parte din acuzaţiile ce îl vizează pe Păsărin arată că fostul edil a avut grijă să îşi tragă „partea” şi atunci când a fost vorba de retrocedarea unor terenuri. Dacă localnicii se judecă ani de zile cu Primăria pentru a-şi reprimi terenurile, pentru fostul primar şi neamurile sale împroprietărirea a fost o chestiune de minute, actele fiind eliberate la foc automat, lucru descoperit acum de anchetatori. „Inculpatul Păsărin Gheorghe  a întocmit adeverinţele de proprietate nr.  4550/20.09.2012, pe numele suspectului P.O, nr. 4551/20.09.2012, pe numele suspectei Ţ.A., nr. 4552/21.09.2012, pe numele suspectei PV, nr. 4553/ 21.09.2012, pe numele suspectului O.C.N.,  atestând în mod necorespunzător adevărului că sunt proprietarii unor suprafeţe de teren, pe care le-a atribuit fără a avea dreptul, fiind răscumpărate de către Primăria com. Bîlteni”, spun procurorii.

Ancheta a evidenţiat faptul că fostul edil s-a folosit inclusiv de soacra sa pentru a face rost de pământ pe raza comunei pe care o conducea, acum femeia trebuind să dea explicaţii la Parchet despre moşia cu care a cadorisit-o ginerele. „Acelaşi inculpat, în aceeaşi calitate de primar al com. Bîlteni, l-a determinat pe inculpatul Oprea D. Dumitru, viceprimarul com. Bîlteni şi inculpata Măceşanu Florina, să întocmească în fals  adeverinţele nr. 4604/30.01.2013, pe numele său şi nr. 4635/20.05.2013, pe numele suspectei U.D. soacra sa. De asemenea, l-a determinat pe inculpatul Oprea D. Dumitru să-i atribuie, fără drept, lui şi soacrei sale - suspecta U.D., suprafeţe de teren la care nu aveau dreptul”, arată anchetatorii.

Ancheta a descoperit şi că actele false au fost folosite mai departe de primar pentru a face afaceri, domeniu în care a excelat înainte de a veni la Primărie. „Inculpatul Păsărin Gheorghe a folosit adeverinţa falsă în faţa notarului public şi a declarat necorespunzător adevărului că este proprietarul terenului înscris în adeverinţa nr. 4604/30.01.2013,  determinându-l cu intenţie pe notarul public D.R. să redacteze şi să autentifice contractul de vânzare cumpărare, dintre inculpat şi S.C. ……… SRL, prin încheierea nr. …… din 24.01.2014, în care s-a atestat în mod necorespunzător adevărului că este proprietarul terenului”.

Piesele auto şi subalternii complici

Păsărin va trebui să justifice și cum a reușit să cumpere piese auto de peste 8500 de lei cu bani de la bugetul comunei, fără ca piesele să fie folosite la autoturismele Primăriei. Maşinile de la Solaris au fost însă reparate cu piesele respective, după cum au descoperit anchetatorii o contribuţie în acest sens, penală, evident, având şi viceprimarul Oprea, care l-a ajutat pe Păsărin inclusiv în falsurile cu actele asupra terenurilor luate cu japca. „Inculpatul Oprea D. Dumitru... l-a ajutat pe inculpatul Păsărin Gheorghe să-şi însuşească piese auto în valoare de 8520 lei, prin aceea că i-a solicitat administratorului SC …. SRL să nu treacă în factură datele de identificare ale pieselor ce urmau a fi folosite pe autoturisme de provenienţă străină”, arată procurorii.

Ancheta o vizează şi pe o angajată a Primăriei Bâlteni, care a executat ordinele lui Păsărin chiar când era vorba de comiterea unor ilegalităţi, femeia fiind şi ea trimisă în judecată de complicitate la 6 infracţiuni de abuz în serviciu şi 6 de fals intelectual.

pasarin

Vizualizări: 221

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: