Primarul Paicu a întrerupt lucrările la canalizare

Locuitorii comunei Băleşti mai au de aşteptat vreme multă până vor avea şi ei apă curentă şi canalizare în casele lor. Chiar dacă proiectul care viza acest lucru a demarat de mai bine de doi ani, la momentul actual este întrerupt din cauza banilor. Cu toate acestea, primarul Paicu participă la tot felul de şedinţe în care discută preţul apei.

Primarul comunei Băleşti a câştigat în urmă cu câţiva ani un proiect ce îşi propunea realizarea unei reţele de apă şi canalizare în comună. Valoarea proiectului se ridică la 26 de miliarde de lei şi a şi demarat numai că de anul trecut a fost întrerupt pentru că primăria Băleşti nu a mai primit bani. „A fost un proiect de 26 de miliarde. Proiectul a început, s-a lucrat la început, acum totul s-a sistat din lipsă de fonduri. Nu am mai primit bani şi nu am avut cum să-l continuăm. Locuitorii aşteaptă de mai mult timp, dar asta e”, a declarat Aristică Paicu, primarul comunei Băleşti. Primarul are totuşi speranţa că proiectul va fi reluat anul acesta şi asta pentru că ar promisiunea că va primi suma de cinci miliarde de lei. „În urma unor adrese pe care le-am făcut ne-au răspuns că am fi prinşi pentru anul acesta cu suma de cinci miliarde. La proiect s-a lucrat cât am avut bani, când nu, s-a întrerupt”, a adăugat primarul. Chiar dacă sunt slabe şanse ca locuitorii să beneficieze de apă şi canalizare de anul acesta, primarul Paicu tocmai a participat la şedinţă la Vâlcea unde s-a pus în discuţie preţurile utilităţilor de care aceştia vor beneficia. „La Vâlcea am fost la o şedinţă organizată de Agenţia Naţională de Reglementare a Serviciilor Comunale de Utilităţi Publice. Scopul şedinţei a fost reglementarea preţurilor ce urmează a fi aplicate utilităţilor”, a declarat Aristică Paicu.

Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: