Primarul Turbăceanu, pesedist cu acte în regulă

Dumitru Turbăceanu, fostul preot al comunei Baia de Fier, ales primar în 10 iunie din postura de independent, a trecut la Partidul Social Democrat. Confirmarea a venit din partea președintelui organizației Florin Cârciumaru care a declarat că Turbăceanu a făcut alegerea potrivită dat fiind că USL-ul are majoritate în Consiliul Local Baia de Fier. În felul acesta, în Gorj a mai rămas un singur primar independent, cel de la Săulești, Constantin Drăghici.

 

Președintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, a declarat vineri că primarul independent de la Baia de Fier a trecut în formațiunea pe care o conduce. Chiar dacă a fost susținut în campanie de PDL, Turbăceanu nu s-a sfiit să treacă în tabăra roșie. Cârciumaru a spus că Turbăceanu a făcut o alegere bună pentru că și vicele este tot pesedist iar Consiliul Local este majoritar USL. ”Da, Turbăceanu are adeziune la PSD. Omul a candidat independent, în Consiliul Local majoritatea vine din partea USL-ului. Era normal pentru că altfel nu-ți poți desfășura în regulă activitatea de primar decât dacă ai o majoritate în Consiliu Local. Era clar că nu putea face un pas decât către Partidul Social Democrat”, declarat Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu Jiu.

 

Aroganță

 

Atitudinea actualului primar Dumitru Turbăceanu lasă însă de dorit. Deși a fost investit în funcția de primar în urmă cu mai mult timp, primarul habar nu are care este situația din primărie, declarând cu câteva zile în urmă că nu a intrat încă în posesia actelor. Mai mult decât atât, atitudinea primarului Turbăceanu, fost preot de altfel, a fost una ostilă. Le-a spus ziariștilor că nu este treaba lor situația primăriei Baia de Fier după care le-a trântit telefonul în nas. Contactat pentru a confirma dacă are sau nu adeziune la PSD, Turbăceanu nu a dorit să răspundă la telefonul mobil.

 

INDEPENDENT

Constantin Drăghici de la Săulești a precizat vineri că nici măcar nu s-a gândit să treacă la vreo formațiune politică. ”O să rămân în continuare independent. Nu am optat și nici nu m-am gândit să optez în viitor la vreo formațiune politică. Îmi este mult mai bine așa. Consiliul Local are opt culori politice dar vrea să vă spun că se comportă ca un grup unit așa că nu am probleme”, a spus primarul independent Constantin Drăghici.

Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: