Primele pentru energeticieni, plătite săptămâna aceasta

Peste 5700 de angajaţi din Complexul Energetic Oltenia vor primi în cursul acestei săptămâni, posibil chiar de azi, primele de 700 de lei pe care unitatea le oferă cu ocazia Zilei Energeticianului, sărbătorită pe 20 iulie. Conform directorului de resurse umane al CE Oltenia, Ion Răuţ,  suma necesară a fost virată deja către subunităţi încă din cursul zilei de vineri. „Sunt 5.725 de angajaţi energeticieni pe care îi avem la termocentrale şi pentru ei am virat banii la subunităţi încă de vineri. Nu ştiu dacă luni vor fi făcute toate procedurile pentru ca sumele să fie şi distribuite, dar cu siguranţă, începând de marţi, banii pot să ajungă la oameni fără probleme”, a declarat Răuţ. Sumele sunt acordate în baza prevederilor Contractului Colectiv de Muncă şi sunt formate din 600 de lei brut şi încă 100 de lei tichete cadou. Aceeaşi primă va fi oferită în luna august şi la peste 13.000 de mineri pe care Complexul Energetic Oltenia îi are în cadrul său, aceştia serbând şi ei Ziua Minerului pe 15 august. Complexul Energetic Oltenia are circa 19.000 de salariaţi şi este format din termocentralele de la Turceni, Rovinari şi Craiova, precum şi din minele de lignit existente în Oltenia. Prime de aceeaşi valoare au fost oferite şi de Paşti.

Vizualizări: 251

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: