Prinşi la furat de whisky

Jandarmii i-au prins astazei în flagrant pe M.L.C., de 23 ani și H.E.G., de 22 ani, în timp ce primul fiind în serviciu în calitate de lucrător comercial la supermarket, sustrăsese din depozitul unității comerciale, un bax care conținea un număr de 12 sticle de whisky pe care le predase celui de-al doilea să le introducă în portbagajul autoturismului propriu, moment în care a fost prins de către jandarmi.

Bunurile sustrase au fost ridicate pe bază de proces verbal și au fost restituite părții vătămate, valoarea prejudiciului fiind stabilit la suma de 839,88 lei.

Pe numele numitului M.L.C., jandarmii au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat pentru că a sustras din depozitul unității comerciale un bax de băuturi alcoolice, iar numitului H.E.G. i-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire pentru că a primit acel bax de băuturi alcoolice, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea uni fapte prevăzute de legea penală, respectiv că sunt sustrase.

Vizualizări: 112

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: