ProAnimals a eliberat o parte din câinii din Mătăsari

Reprezentanții Asociației ProAnimals au reușit să salveze câțiva câini din padocul ilegal descoperit în Mătăsari. O parte din patrupede au fost păstrate de proprietar, trei au fost luate de asociație, iar restul animalelor au fost eliberate. Carmela Șerbănoiu a ținut să precizeze că animalele nu erau hrănite și cele mai multe sunt bolnave.

Câini arătau ca la Auschwitz. Erau morți de foame și bolnavi. Asta au constatat reprezentanții Asociației ProAnimals, care au revenit ieri la padocul din Mătăsari împreună cu poliția și viceprimarul din localitate. Mai mult decât atât, s-a stabilit că între cel care deținea padocul și primăria din Mătăsari nu era niciun contract. „Erau mai puțini câini ca data trecută când am fost noi. Cel mai probabil o parte din ei au murit. Ne-am dat seama după cum arătau ceilalți. Erau leșinați de foame, dar și bolnavi. A confirmat acest lucru medicul veterinar din localitate, care a mers cu noi.  Degeaba am găsit acolo 2 saci cu mâncare, câini nu erau hrăniți”, a declarat Carmela Șerbănoiu.

Pro Animals nu a făcut plângere

Deși reprezentanții Asociației ProAnimals nu au făcut o plângere la poliție pentru rele tratamente aplicate animalelor, au reușit să salveze o parte din patrupede. „Proprietarul padocului a vrut să oprească 9 câini și și-a luat angajamentul că va avea grijă de ei și îi va hrăni, noi am luat 3, iar restul câinilor au fost lăsați liberi. Ciudat a fost faptul că proprietarul nu știa de implicarea primăriei la acest padoc și primăria de condițiile de acolo”.

Carmela Șerbănoiu consideră că padocul din Mătăsari s-a făcut din dorința primăriei de a-și face o imagine bună în fața cetățenilor. „Eu cred că au făcut adăpostul pentru imagine și pentru bani. Aici se dirijau niște bani frumoși zic eu, pentru că primăria susține că asigura mâncarea, dar câinii erau leșinați și neîngrijiți. Ei au vrut să demonstreze că fac ceva și strâng câinii din comună”.

Vizualizări: 157

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: