Procesul lui Condescu, o nouă amânare

Marin Condescu și Viorel Temelescu au primit marţi un nou termen în dosarul în care sunt judecați de Tribunalul Olt pentru că ar fi prejudiciat Clubul Pandurii cu câteva milioane de lei în perioada în care l-au condus. „Pentru lipsa suplimentului la raportul de expertiză, amână cauza”, a decis instanța, raportul de expertiză și suplimentul la acesta fiind documentele care ar trebui să stabilească existența unui prejudiciu care să fie imputat ulterior celor doi inculpați. Cifrele din contabilitatea celor de la Pandurii și mai ales situația actuală a clubului arată că problemele financiare ale echipei au apărut îndeosebi după plecarea lui Condescu din fruntea clubului. Pandurii a intrat oficial luna aceasta în insolvență, neputând să își mai plătească datoriile și contractele pe care le are cu jucătorii și prestatorii de servicii, bunurile achiziționate în perioada în care echipa era condusă de Condescu fiind scoase la licitație de către Fisc. Următorul termen în procesul de la Slatina a fost stabilit pentru mijlocul lunii viitoare. Pe 15 noiembrie ar trebui să se prezinte cei doi inculpați în fața judecătorilor, la trei ani de când procurorii au încercat să obțină arestarea lor preventivă, lipsa probelor la acuzațiile ce le erau aduse determinând două complete de judecată să respingă solicitarea respectivă.

Vizualizări: 350

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: