Procesul lui Dan Goeru se reia de la zero

În plină perioadă de vacanță judecătorească și chiar în prima zi a lunii viitoare, procesul de corupție în care este inculpat Ion Bârcină, zis Dan Goeru, se va relua la Curtea de Apel București, la aproape doi ani de când procurorii Direcției Naționale Anticorupție au finalizat rechizitoriul și l-au înaintat judecătorilor pentru a fi pronunțat un verdict. Drumul până la o decizie finală este însă foarte lung pentru că, deși s-a tot judecat și a fost pronunțat chiar și un prim verdict, procesul este încă la început, magistrații dându-și seama pe parcurs că nu era de competența lor să judece acest dosar, ci de a altora, pe a căror masă a ajuns de abia de curând.

Ca urmare, pe 1 august, Goeru începe luna în sala de judecată, alături de ceilalți inculpați din dosar, cap de afiș fiind fostul deputat UDMR Gergely Olosz, fost șef al Agenției Naționale de Reglementare a Energiei în perioada 2007 – 2008. Alți trei colaboratori ai lui Bârcină sunt și ei judecați pentru că l-ar fi ajutat pe acesta nu doar să îl mituiască pe fostul șef al ANRE, ci să obțină pe căi ilegale contracte pentru o firmă de-a lui Goeru. Șpăgile date la vârful ANRE au fost de peste o jumătate de milion de euro și 400.000 de lei, suficient cât firma lui Bârcină să capete contracte de energie electrică la finalul cărora patronul de etnie romă ar fi trebuit să stea liniștit pentru mult timp.

„În schimbul sumelor de bani menţionate mai sus, inculpatul Olosz Gergely şi-a exercitat influenţa, respectiv a lăsat să se creadă că are influenţă pe lângă o persoană cu funcţie de conducere din cadrul CEZ ROMÂNIA SA. Traficul de influenţă s-a materializat în forma determinării de către Olosz Gergely a funcţionarilor de la CEZ ROMÂNIA şi CEZ DISTRIBUŢIE SA să încheie cu firmele controlate de asocierea Bîrcină următoarele contracte: - să execute întocmai şi la timp plăţile din contractul de vânzare – cumpărare de energie electrică dintre SC POWER PLUS SRL şi SC CEZ VÂNZARE SA; - contractul de furnizare de materiale refolosibile dintre SC CEZ DISTRIBUŢIE SA şi SC BUDIROM SERV SRL (firmă din grupul Bîrcină), - contractul de cesiune de creanţă dintre SC CEZ DISTRIBUŢIE SA şi SC BUDIROM SERV SRL, având ca obiect cesionarea creanţei de 30 milioane lei, creanţă certă, lichidă şi exigibilă, pe care cedentul o avea împotriva CN CFR SA, derivând din contractele de furnizare de energie electrică pe care cedentul le-a încheiat cu CFR; în plus, urmare a aceleiaşi influenţe, s-a hotărât ca, în a doua etapă, să se cesioneze şi creanţa în valoare de 36.204.674 lei către aceeaşi firmă (creanţă cu acelaşi regim ca cel din prima etapă)”, a precizat DNA, care a mai menționat că Bârcină a dat șpăgi și pentru a accesa fonduri cu finanțare europeană.

Vizualizări: 188

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: