Procurorii Moţa şi Irimie, candidaţi pentru procuror general şi şef DNA

Procurorii Gheorghe Moţa, de la Parchetul Gorj, şi Ioan Irimie, de la Serviciul DNA Cluj, şi-au depus candidaturile, până marţi, la Ministerul Justiţiei, pentru funcţiile de procuror general al României, respectiv procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, afirmă surse judiciare, pentru Mediafax.

Gheorghe Moţa a deţinut funcţia de prim-procuror al Parchetului Tribunalului Gorj până în mai 2007, când plenul Consiliului Superior al Magistraturii l-a revocat. El fusese revocat din oficiu de către Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, apoi Plenul a confirmat hotărârea. Potrivit legii, "revocarea din funcţia de conducere a procurorilor se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea adunării generale ori a conducătorului parchetului (...) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale".

În cursul lunii iulie anul acesta, procurorul gorjean Emil Moţa a fost reclamat de procurorul general al României la Consiliul Superior al Magistraturii, după ce a criticat faptul că judecători de la Tribunalul Gorj nu au arestat trei persoane, puse sub acuzare de el. Moţa susţinea într-un interviu că judecătorii Tribunalului Gorj sunt lipsiţi de curaj în privinţa aprobării cererilor sale pentru arestările de 29 de zile pentru persoanele cu notorietate, cercetate de el.

Ministerul Public preciza că procurorul Moţa Gheorghe Emil nu se află la prima abatere de acest gen de la deontologia şi rigoarea profesională, în cazul său Inspecţia Judiciară a CSM mai fiind sesizată anterior tot pentru acest gen de abateri.

Candidaturi pot fi depuse şi astăzi

Cea de-a doua candidatură depusă la Ministerul Justiţiei este cea a lui Ioan Irimie, care a fost şeful Serviciului Teritorial Cluj al DNA, el fiind revocat din această funcţie în 2005 de către procurorul şef al Direcţiei, Daniel Morar. Irimie a deţinut apoi funcţia de prim-procuror al Parchetului Tribunalului Sibiu, în prezent fiind procuror DNA la Cluj.

Termenul pentru depunerea cererilor de înscriere pentru funcţia de procuror general, şef DNA sau pentru ambele funcţii este miercuri, 3 octombrie, iar cel pentru depunerea proiectului privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiilor de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie este 15 octombrie.

INTERVIU

Interviul care va fi susţinut de procurorii care participă la selecţie va avea loc în perioada 23-25 octombrie. Rezultatele selecţiei se vor afişa la sediul Ministerului Justiţiei şi se vor publica pe pagina internet a acestuia în 1 noiembrie.

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: