Profesor trimis în judecată. Are deja o condamnare!

Un dascăl din comuna gorjeană Baia de Fier a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni la regimul rutier. Profesorul nu este la prima abatere, fiind condamnat în toamnă pentru că a refuzat să sufle în etilotest.

Judecătoria Novaci a admis miercuri, 13 ianuarie, rechizitoriul procurorilor și a dispus începerea judecății. Profesorul Tiberiu Guțu este acuzat de săvârșirea a două infracțiuni la regimul rutier.

„În temeiul art. 346 alin. 1 din Codul de Procedură Penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 735/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, judeţul Gorj, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, privind pe inculpatul Guţu Tiberiu, cetățean român, studii superioare, stagiul militar nesatisfăcut, căsătorit, exercitând funcţia de profesor în cadrul Liceului Tehnologic Baia de Fier, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. și ped. de art. 335 alin. 2 din Codul Penal și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. și ped. de art. 336 alin. 1 din Codul Penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul Penal. Dispune începerea judecății”, a decis instanța. Sentința poate fi contestată în termen de trei zile.

Noul dosar i-ar putea aduce însă probleme dascălului din Baia de Fier. În urmă cu trei luni, profesorul de 62 de ani a fost condamnat pentru abateri tot la legislația rutieră. El a primit un an de închisoare cu amânarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de „refuz de la prelevarea mostrelor biologice”.

Fapta a fost comisă în vara lui 2017, în timpul raliului de la Rânca. Pentru că a depășit neregulamentar o coloană de mașini aflate în staționare, profesorul a fost luat în vizor de un echipaj de poliție. Deși i s-a făcut semn să oprească, dascălul și-a continuat deplasarea pe sensul opus de mers, fiind oprit de un alt echipaj de poliție rutieră ce se afla la circa 100 de metri distanță.

„Din cauza faptului că inculpatul emana halenă alcoolică, i s-a solicitat de către organele de poliție testarea cu aparatul etilotest, motiv pentru care inculpatul a refuzat. Prin urmare, organele de poliție i-au solicitat inculpatului recoltarea mostrelor biologice de sânge, însă acesta a refuzat și, totodată a încercat să se sustragă recoltării probelor biologice, părăsind în pas alert locul în care se afla. Organele de poliție au pornit în urmărirea acestuia, după ce a fost prins, inculpatul a fost condus la Spitalul Orășenesc Novaci, în vederea recoltării probelor biologice, însă acesta a refuzat prelevarea mostrelor biologice de sânge”, potrivit informațiilor din dosarul cauzei.

Sentința din 13 octombrie nu este definitivă, iar dascălul a atacat-o deja cu apel.

Galerie foto



Vizualizări: 4,375

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: