Profesorii căscaţi au "picat" Bacul la Turceni

Subiecte încurcate, elevi eliminaţi şi profesori luaţi cu Ambulanţa. Cam acestea ar fi, pe scurt, incidentele petrecute ieri la proba de matematică din cadrul examenului de Bacalaureat.

Bacalaureat cu peripeţii la matematică. Cele mai mari încurcături le-au făcut profesorii din comisia de bacalaureat de la Turceni, acolo unde au fost împărţite elevilor subiecte greşite, unele mai grele decât cele prevăzute pentru examen. Surprinzător este faptul că din comisie făceau parte foştii inspectori şcolari generali adjuncţi, Ion Isfan şi Mădălina Ciolocoi. Eroarea a fost depistată însă prea târziu, după ce proba deja se terminase. Opt elevi de la fără frecvenţă au primit varianta M1, mai dificilă, iar cei de la Mate-Info au avut de rezolvat varianta M2, mai uşoară, fiind astfel avantajaţi.  „Preşedinta de la Turceni a distribuit în mod greşit într-o sală de clasă unde erau elevi care susţineau matematică de tipuri diferite, M1 pentru clasele de Mate-Info şi M2 pentru clasele de Tehnologic. Au dat subiectele inversate”, spune Camelia Bibere, inspector şcolar. Chiar dacă elevii puteau să repete proba, aceştia au renunţat la această opţiune şi au declarat pe proprie răspundere că sunt de acord ca lucrările să le fie corectate. „Puteam să apelăm la varianta de rezervă, adică elevii să mai susţină o dată proba, la ora 14.00, însă au dat declaraţie că vor să li se corecteze lucrările aşa cum le-au rezolvat”, susţine Camelia Bibere. Foştii inspectori şcolari, care au făcut parte din comisie, spun că a fost vorba despre o eroare umană. Mădălina Ciolocoi spune că nici ea, nici Ion Isfan nu au fost prezenţi la distribuirea subiectelor, ci au fost ocupaţi cu introducerea elevilor în sălile de clase. Cert este că membri comisiei nu vor scăpa de sancţiunile ministerului, aşa cum spune Justin Paralescu, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj.

LEŞINAT ŞI EXCLUS

Pentru un profesor care supraveghetor la Colegiul Comercial „Virgil Madgearu” din Târgu Jiu a fost chemată Ambulanţa. Fostul director al Liceului „Henri Coandă” şi-a revenit în scurt timp, nemaifiind nevoie să fie transportat la spital. Colegii săi spun că dascălul, care are peste 50 de ani, are probleme cu sănătatea. La scurt timp, un elev care susţinea proba la liceul din Rovinari a fost eliminat din examen pentru că i-a sunat telefonul, deşi era obligat să îl predea la intrarea în sală.

PANĂ

Prin emoţii au trecut şi profesorii de la Peştişani unde a nu a fost curent timp de o oră. În acest timp camerele web nu au funcţionat, iar elevii şi-au făcut de cap.

Vizualizări: 124

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: