Profesorii cer în instanţă sporuri de predare la simultan

Zeci de profesori s-au adresat instanţelor de judecată pentru a câştiga sporuri pe care unităţile de învăţământ refuză să le plătească. Este vorba de profesorii care predau în mediul rural la clasele cu predare simultană. Sindicaliştii din învăţământ susţin că sporul este legal câtă vreme beneficiază de el doar învăţătorii care au astfel de clase.

Profesorii care predau în mediul rural la clase cu predare simultană au dreptul de spor care poate depăşi 15%, susţin sindicaliştii din domeniu. Acesta este şi motivul pentru care zeci de profesori s-au adresat instanţelor de judecată, mai ales că sporul respectiv este încasat de multă vreme de învăţători. ”Sunt profesorii care predau la clasele simultane şi ar trebui să beneficieze de un spor în funcţie de numărul de clase care funcţionează la simultan. Adică pentru două clase de simultan au un anumit procent, pentru trei clase procentul creşte şi tot aşa. Învăţătorii din mediul rural beneficiază de acest spor de simultan, dar la învăţământul primar predau şi profesori, profesorul de limbi străine, profesorul de religie, profesorul de educaţie fizică şi sport. În astfel de situaţii, ar trebui pentru timpul respectiv, pentru numărul de ore pe care le predă la clasele respective care sunt de simultan, să primească şi ei acest spor lucru care foarte multe şcoli nu-l dau”, a spus Constantin Huică, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, filiala Gorj.

Sindicaliştii susţin că nu este vorba de un moft şi că acest spor este prevăzut în legea educaţiei, însă doar pentru profesorii care predau în mediul rural. ”Îl obţin pe cale legală, este prevăzut în legea educaţiei, nu este un moft. Un astfel de spor ajunge şi chiar trece de 15%, în funcţie de numărul de clase la simultan. Învăţământul simultan nu există decât în mediul rural, acolo unde sunt foarte puţini copii de a I-a, de a II-a şi atunci îi cuplează pe toţi într-o clasă şi învaţă. Sunt învăţători care au copii la simultan de la a I-a până la a IV-a”, a spus Constantin Huică, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, filiala Gorj.

Vizualizări: 448

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: