Profesorii de nota 1 şi 2, zburaţi de la catedră în semestrul al doilea

Aproximativ 20 de profesori care au obţinut sub 5 la examenul de titularizare din acest an sunt încadraţi în sistemul de învăţământ gorjean, în timp ce zeci de cadre didactice cu note peste 7 sunt în şomaj. Criteriul performanţei nu a mai fost luat în considerare, dascălii fiind angajaţi în urma unor telefoane date directorilor de şcoli, după cum consideră actuala conducere a Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj. Profesorii angajaţi “cu pile” vor rămâne fără serviciu începând din semestrul II al anului şcolar 2009-2010. Aproximativ 300 de profesori îşi desfăşoară activitatea fără a avea au decizii emise de inspectorat.

Un profesor care a obţinut nota 1,30 la examenul de titularizare predă engleza la o şcoală din mediul rural cerând elevilor să promoveze clasa în ciuda faptului că nu-şi cunoaşte disciplina decât de 0,30 de sutimi, 1 fiind nota acordată din oficiu de către evaluatori. “Profesorii care au note sub 5 la examenul de titularizare vor fi înlocuiţi din semestrul II cu alte cadre didactice care au obţinut note peste 7 şi care acum sunt în şomaj. Mi se pare normal ca elevii să fie educaţi de o persoană competentă. În calitate de părinte nu sunt de acord ca un asemenea dascăl să predea copilului meu”  a mai precizat inspectorul general adjunct al ISJ Gorj.

Au devenit profesori cu... pile

Un număr de 18 profesori care au obţinut note cuprinse între 1,30- 4, 90, la examenul de titularizare din vara trecută, predau elevilor gorjeni limbi străine, matematică, fizică, religie. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj acuză fosta conducere de faptul că s-au făcut încadrări prin telefon. „Asemenea persoane, pe care nu le pot numi cadre didactice, au fost incluse în sistem în urma unor telefoane date din birourile inspectorilor directorilor de şcoli. Sunt foarte mulţi directori care nu s-a împotrivit ordinelor de teamă să nu fie schimbaţi din funcţie“, a declarat Camelia Bibere, inspector general adjunct. Profesorii corigenţi predau atât elevilor din mediul rural cât şi din Târgu Jiu. “Sunt persoane care au ocupat posturi bune atât în municipiu cât şi în judeţ fără să le pese de cei care au obţinut note de 7 şi 8 la examenul de titularizare” a mai precizat Camelia Bibere.

300 de profesori predau fără decizia IŞJ

La aproape trei luni de la începerea anului şcolar, aproximativ 300 de profesori gorjeni îşi desfăşoară activitatea fără a avea decizii emise de inspectorat. „Un număr de 149 de persoane nu figurează, în bazele de date ale inspectoratului, nici cu concurs de titularizare, nici cu testare pentru anul şcolar 2009-2010, 18 persoane au note sub 5, iar alte 105 au testări şi note peste 5 dar s-a omis emiterea deciziei”, a declarat Camelia Bibere. În perioada imediat următoare, conducerea IŞJ Gorj va verifica dacă persoanele fără concurs figurează cu examen în anii 2007-2008, nota examenului de titularizare având valabilitate 2 ani.

Vizualizări: 105

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: