Profesorii din Ţicleni au dat în judecată Consiliul Local

Cinci profesori au dat în judecată luna trecută Consiliul Local din Ţicleni pentru neacordarea tichetelor cadou. Consilierii locali susţin că toată vina aparţine primarului care refuză să pună în aplicare hotărârile judecătoreşti deja existente deşi ei au alocat bani la bugetul local în acest scop. Primarul se apără şi spune că el nu are nicio vină de îndată ce profesorii nu l-au acţionat pe el în judecată.

Scandal mare între consilierii locali din Ţicleni şi primarul Ion Ungureanu. Mărul discordiei pare să fie neacordarea tichetelor cadou profesorilor care predau aici. De altfel, aceştia au şi acţionat în instanţă Consiliul Local din Ţicleni din aceeaşi cauză, iar unii dintre ei au hotărâri judecătoreşti definitive. Cu toate acestea, potrivit consilierilor locali, primarul Ungureanu refuză să le pună în aplicare din motive numai de el ştiute. „La ultima şedinţă am avut cinci citaţii, cinci profesori care au dat în judecată Consiliul Local. Aceştia nu au încă hotărâri judecătoreşti definitive dar alţii au deja”, a declarat Silviu Sprânceană, consilier local. Profesorii au recurs chiar şi la un executor judecătoresc din Târgu Cărbuneşti însă fără nici un folos. Suma alocată anul acesta pentru tichetele cadou se ridică la aproape un miliard însă profesorii nu vor primi nimic nici anul acesta. „Nici anul trecut nu le-a dat. Consiliu Local a luat act de hotărârile profesorilor şi a trimis chiar şi <-xml:namespace prefix = st1 ns = "urn:schemas-microsoft-com:office:smarttags" />la Bucureşti adrese prin care am comunicat că noi am votat alocarea acestei sume pentru tichetele cadou, sunt sume prinse în buget dar primarul nu vrea să le dea”, a adăugat Silviu Sprânceană.

Primarul Ion Ungureanu nu a dorit să comenteze prea mult această situaţie spunând doar că profesorii au ceva cu Consiliul Local şi nu cu el ca primar. „Dacă aveau vreo problemă cu mine mă dădeau pe mine Ion Ungureanu în judecată. Ei au ce au cu Consiliul Local. Să mă dea pe mine în judecată şi atunci discutăm”, a declarat Ion Ungureanu, primarul din Ţicleni.    

Vizualizări: 112

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: