Profesorii gorjeni vor gradaţii de merit

Sute de profesori din Gorj se vor bate în acest an pe gradaţiile de merit. La fel ca şi în anii trecuţi, cadrele didactice s-au înghesuit să îşi depună dosarele la sediul Inspectoratului şcolar Judeţean Gorj pentru a primi nişte bani în plus la salariu. Potrivit reprezentanţilor acestei instituţii, dosarele profesorilor au fost primite doar după ce cadrele didactice au declarat pe proprie răspundere că actele depuse sunt conform cu originalul. Măsura a fost luată după ce anul trecut au existat o serie de profesori de la Liceul Sportiv şi de la Şcoala Generală „Alexandru Ştefulescu” din Târgu Jiu, care au vrut să înşele comisia de evaluare a dosarelor cu acte false. „Inspectorii sunt responsabilizaţi să verifice cu maximă atenţie dosarele astfel încât să existe o ierarhizare corectă a candidaţilor pentru fiecare specialitate. S-au depus aproximativ 400 de dosare, care vor fi verificate de mai multe comisii”, afirmă Justin Paralescu, inspector şcolar general. Gradaţia reprezintă 25% din salariul de bază. Profesorii care vor obţine acest spor la salariu vor fi aflaţi la mijlocul lunii mai.

(A.A.)

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: