Profesorii supun la vot demiterea rectorului

Profesorii din Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) sunt chemaţi cu mic cu mare la vot. Potrivit unor surse din UCB, cadrele didactice au semnat un convocator pentru a se prezenta azi la Sala de Lectură a Facultăţii de Inginerie pentru a vota pentru sau împotriva demiterii rectorului Adrian Gorun. Scrutinul va avea loc în intervalul orar 10.00-15.00. Prorectorul universităţii, Liviu Neamţu nici nu a confirmat, dar nici nu a infirmat informaţia. „În conferinţa de presă s-a specificat că va fi organizat un referendum vis a vis de activitatea conducerii. Se va face implicit şi acest lucru pentru a nu mai exista discuţii. Este o chestie internă. Deocamdată nu putem să spunem dacă va fi mâine sau poimâine. Dacă vom face acest lucru vom afişa rezultatele pe site-ul instituţiei”, a declarat Liviu Neamţu, prorectorul universităţii din Târgu Jiu.

Vizualizări: 91

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: