Profit şi disponibilizări la SNLO

Societatea Națională a Lignitului Oltenia (SNLO) a terminat anul 2011 cu un profit de 70 de milioane de lei, anunță directorul general Daniel Burlan. Cererea de cărbune ca urmare a secetei prelungite a adus în conturile companiei miniere profit uriaș ce nu a mai fost înregistrat de trei ani. Burlan spune că se aștepta ca societatea pe care o conduce să termine anul pe plus altfel, programele de la începutul acestui an nu își aveau rostul. Au fost recuperate și restanțele de la CET-uri. Cu toate astea, 285 de mineri în prag de pensionare vor pleca din minerit pe 31 decembrie anul acesta.

Sfârșit de an cu vești bune și proaste deopotrivă la Societatea Națională a Lignitului Oltenia. Daniel Burlan, directorul general al companiei miniere a declarat ieri, la Radio Infinit, că societatea încheie anul cu 70 milioane lei profit. ”Situația este favorabilă, conjunctura a făcut ca acest lucru să se întâmple, Hidro nu a funcționat. Societatea înregistrează profit de 70 de milioane lei, putem spune că e stabilitate financiară. Ne așteptam să termină pe profit pentru că programele făcute la începutul anului exact acest scop îl aveau”, a declarat Burlan. Este primul an pe profit din ultimii trei. ”Din 2008 nu am mai avut profit, cu excepția lui 2010 când am avut ceva profit pe exploatare”, a declarat șeful SNLO.

Bani de la CET-uri

Situație destul de favorabilă și în privința recuperărilor restanțelor de la CET-uri. Doar RAAN Drobeta Turnu Severin mai are restanțe. ”SNLO nu mai are de recuperat bani de la CET-uri, am recuperat toate restanțele de la Brașov, Arad, Govora, Bacău și Timișoara și ne-am achitat datoriile către bugetul statului. Mai avem de încasat doar de la RAAN Drobeta Turnu Severin 79 de milioane, care trebuie să vină pentru că au fost repartizați prin ordonanța de rectificare a bugetului, și ne vom achita și noi ultima datorie la bugetul de stat”, a declarat Daniel Burlan.

Disponibilizări

Directorul general al SNLO, Daniel Burlan, a întărit ideea că se vor face disponibilizări pe sfârșit de an la companie. În jur de 285 de mineri care îndeplinesc condițiile de pensionare în 2014 vor pleca cu 31 decembrie. Burlan a spus că aceștia urmează să primească mai mulți bani decât ar primi în activitate. ”A fost un program convenit cu sindicatele și având în vedere conjunctura o să facem aceste disponibilizări la sfârșitul anului. Ei nu sunt afectați, din contră sunt plătiți mai bine ca în activitate”, a declarat Daniel Burlan la Radio Infinit.

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: