Program dificil pentru Pandurii în retur

Programul echipei Pandurii se anunţă extrem de dificil pentru acest retur. După debutul nefericit din meciul cu Dinamo, Pandurii primesc vizita celor de la Poli Timişoara. Următoarea deplasare gorjenii o vor avea tot la o echipă de top, Unirea Urziceni, după care urmează două meciuri la fel de dificile cu FC Braşov şi FC Argeş, urmând apoi confruntarea dificilă cu Steaua. O problemă în plus este însă programarea meciurilor din etapele intermediare care vor face programul din acest retur şi mai greu pentru Pandurii. În timp ce antrenorul Sorin Cârţu îşi avertizează jucătorii că va fi un program foarte greu, preşedintele Marin Condescu crede că Pandurii nu va mai avea probleme în acest sezon.

Antrenorul Sorin Cârţu, apreciază că echipa sa va avea un program foarte dificil în retur, fapt ce poate creea jucătorilor un stres în plus. „Programul nostru este unul deosebit de greu şi asta ne crează un stres în plus faţă de ce au alţii. Noi gândim numai pozitiv dar una e ceea ce vrem şi alte ceea ce putem” a apreciat tehnicianul grupării gorjene după jocul de debut în retur cu Dinamo. Cârţu spune că vrea să continue cu echipa seria bună de meciuri cu rezultate pozitive începută în tur dar acest lucru va fi destul de greu  datorită programului infernal: „Am vrea cu toţii o corelare între ceea ce ne dorim şi ce vom face. Sigur că seria pe care am avut-o în tur vrem să o continuăm şi asta arată că dacă avem şi noi nişte speranţe, în anumite partide, chiar dacă jucăm cu Dinamo sau cu CFR sau Urziceni, nu sunt nişte utopii ci ne bazăm pe nişte realităţi. Dar avem un program infernal încă din primele etape.” Antrenorul pandurilor a mai precizat că nu are acum speranţe mai mari decât atunci când a preluat echipa pentru că vine după o perioadă de pregătire de iarnă în care jucătorii au acumulat foarte mult şi pot acuza o stare de oboseală: „Nu am speranţe mai mari acum decât când am preluat echipa. Când începi un sezon cu o echipă nu poţi să vii cu nişte speranţe optimiste pentru că depinde de cum s-a pregătit echipa, de starea de oboseală după această pregătire de iarnă de încărcătura pe care ai făcut-o. Noi am încercat să facem antrenamente în aşa fel încât să dăm prospeţime la ora primelor jocuri.  Efortul jucătorului este foarte important în acest prime etape din retur pentru că trebuie să treacă peste anumite momente care vor fi mai dificile. Sigur vor fi momente foarte dificle pentru ei.”

Preşedintele Marin Condescu doreşte ca echipa să aibă un parcurs bun dar crede cp orice va fi posibil în acest retur şi deocamdată nici o echipă nu e sigură de poziţia pe care o va ocupa la finalul returului: „Orice este posibil în acest retur, şi nimeni nu este acum sigur pe ceva nici în prima parte a clasamentului şi nici la retrogradare. În urmă cu un an Pandurii era ca şi retrogradată la debutul părţii a doua a campionatului dar acum toţi cred în şansa lor deci şi noi credem în şansa noastră. Anul trecut pe timpul acesta aveam 15 puncte şi ne uitam lung la clasament. Atunci am crezut că se poate să ne salvăm iar acum credem că putem mai mult.” Marin Condescu a mai precizat că pentru acest retur doreşte cel puţin şapte victorii acasă şi două rezultate de egalitate.

Vizualizări: 89

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: