Proiectil din al doilea război mondial descoperit la Stejari

Echipele de pirotehnişti ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj au fost solicitate să intervină la Stejari după ce un bărbat a descoperit un proiectil rămas din al doilea război mondial şi care putea să explodeze oricând. Interesant este că bomba a fost găsită prin nişte mărăcini, ca şi cum ar fi fost căzută acolo de câteva zile, nu de decenii. Specialiştii ISU au intervenit însă la timp şi eu evitat o eventuală explozie. "În timp ce executa lucrări de defrişare a mărăcinişului, bărbatul a descoperit un proiectil exploziv, cal 76 mm, din al doilea război mondial. Imediat a anunţat poliţia din localitate, care a solicitat intervenţia specialiştilor pirotehnişti din cadrul I.S.U. Gorj. Aceştia au intervenit cu o autospecială pirotehnică şi echipamentul din dotare pentru cercetarea, identificarea, transportul şi depozitarea muniţiei rămasă neexplodată, urmând ca aceasta să fie distrusă în poligonul special amenajat din localitatea Turcineşti. Specialiştii pirotehnişti din cadrul I.S.U. Gorj au mai intervenit, în acest an, pentru identificarea, transportul şi depozitarea unui proiectil exploziv cal. 76 mm, descoperit în comuna Dănciuleşti în timpul colmatării unui canal de către muncitorii de la primărie", menţionează ISU Gorj într-un comunicat de presă.Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a făcut cunoscut cu această ocazie şi câteva din măsurile pe care trebuie să le ia cetăţenii atunci când descoperă muniţie neexplodată. Pentru că astfel de cazuri sunt rare la nivel de judeţ, dar pot avea consecinţe dramatice, redăm în continuare sfaturile şi recomandările specialiştilor pentru a evita eventuale situaţii neplăcute ce pot fi generate de atingerea greşită a "amintirilor" rămase din vremea războiului. "Să anunţe de urgenţă organele de poliţie, autorităţile administraţiei publice locale sau I.S.U.Gorj despre descoperirea de muniţii neexplodate , la telefonul de urgenţă 112; să nu mişte de pe loc muniţiile descoperite neexplodate; să nu desfacă sau să predea la agenţii economici specializaţi muniţii neexplodate pentru valorificarea ca deşeuri metalice; să nu folosească muniţiile descoperite neexplodate pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente; să nu lovească, să taie sau să demonteze muniţiile neexplodate; să nu aprindă focul deschis în apropierea muniţiilor descoperite neexplodate", se mai arată în comunicatul ISU Gorj.


Vizualizări: 79

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: