Protopop cercetat pentru că nu a avut grijă de propria-i puşcă

Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru a comunicat ieri că a deschis un dosar penal în care sunt cercetate trei persoane pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, două dintre ele fiind acuzate şi de braconaj. Printre cele trei persoane se află şi părintele protopop Ionel Câmpeanu, de la Protoieria de sud Târgu Jiu. Arma acestuia, o puşcă de tir, a fost găsită asupra celorlalte două persoane, aflate la Trestioara, în comuna Dragoteşti, pe un fond de vânătoare. Deşi ar fi trebuit să fie însoţiţi de paznicul de vânătoare, cei doi amici ai protopopului au venit aici singuri, iar urma le-a fost adulmecată de poliţişti. Oamenii legii i-au luat pe aceştia la întrebări şi au aflat că nu au vânat în maşină, deşi posedau o autorizaţie de vânătoare valabilă până spre sfârşitul lunii. Absenţa paznicului de vânătoare le-a adus acuzaţia de braconaj.

Părintele protopop este şi el cercetat întrucât nu are voie să scoată arma din locul de depozitare de acasă fără să anunţe Poliţia. Oamenii legii spun că vânătorul în sutană nu putea merge nici până la poligon pentru a folosi arma la antrenamente fără să anunţe Poliţia despre această deplasare. Anchetatorilor li s-a spus că puşca protopopului urma să fie scoasă la vânzare, iar unul dintre cei doi bărbaţi depistaţi cu ea la Trestioara dorea să o încerce, ca să vadă dacă merită să o cumpere sau nu. Arma a fost acum confiscată şi nu mai poate fi scoasă la vânzare, vânzătorul şi potenţialul client având de dat răspunsuri poliţiştilor şi procurorilor care se ocupă de acest caz.

Vizualizări: 190

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: